Sancţiuni la spitalul de copii din Iaşi. Șefa ATI și cea a serviciului de prevenire a infecțiilor au fost destituite

62578508

Şefa secţiei ATI şi cea a Serviciului de Prevenire a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale din cadrul spitalului de copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, au fost destituite, după decesele a șapte bebeluşi infectaţi cu o bacterie.

Anunțul a fost făcut de noul manager al unităţii medicale, Radu Constantin Luca, care a declarat că unitatea medicală tratează cu ”maximă responsabilitate” situaţia generată de focarul de infecţie cu bacteria Serratia Marcescens, el precizând că spitalul aşteaptă raportul oficial în urma controlului Ministerului Sănătăţii.

Totodată, managerul spitalului a anunţat destituirea din funcţie a Oanei Puiu, şefă interimară la ATI, şi a şefei SPIAAM, Carmen Popescu.

„Înţelegem nevoia de a lua măsuri drastice pentru ca astfel de tragedii să nu se repete în spitalul nostru. Aşteptăm raportul oficial de la Ministerul Sănătăţii, care este unul dintre fundamentele pe bază căruia putem lua decizii corecte, legale, fără a expune spitalul la şi mai multe riscuri sau destabilizare. Siguranţa pacienţilor este principalul nostru obiectiv în acest moment şi facem toate demersurile pentru a asigura acest climat, atât prin infrastructură, cât şi prin resursa umană”, a declarat managerul interimar Radu Constantin Luca.

Potrivit acestuia, după ce spitalul va primi raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, conducerea unităţii va analiza şi alte măsuri necesare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a afirmat vineri că i-a cerut noului director al spitalului de copii ”Sfânta Maria” să îi demită pe toţi cei responsabili de încălcarea protocoalelor medicale, adăugând că dacă va fi nevoie de angajarea altor oameni, spitalul o va face.

Costel Alexe a declarat că instituţia pe care o conduce va impune fără rezerve aplicarea tuturor măsurilor dispuse în raportul Corpului de Control al ministrului Sănătăţii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62580129
România câștigă de pe urma furtunilor. Producția de energie a depășit consumul de două ori în 24 de ore
Vântul puternic din Dobrogea, regiune aflată sub cod portocaliu de ploi și vijelii, nu aduce doar neplăceri, ci și beneficii.  
62580143
Partidul „Democraţia Acasă”, surpriza alegerilor din Moldova, riscă invalidarea mandatelor din cauza lui George Simion
Comisia Electorală Centrală din R. Moldova a analizat două sesizări împotriva Partidului „Democraţia Acasă” care ar putea duce la pierderea celor șase mandate obținute din cauza implicării liderului AUR, George Simion.
62580108
Detectoarele de fum și hidranții interiori vor fi obligatorii în blocurile noi. Ce riscă cei care nu le instalează
Pentru siguranța oamenilor, autoritățile propun ca apartamentele noi să nu mai poată fi vândute fără sisteme anti-incendiu, cum sunt detectoarele de fum.