România, pe ultimul loc la capitolul digitalizare și competențe digitale. Plata taxelor posibilă doar cu prezență fizică

×
Publicitate

Suntem pe ultimul loc în Uniunea Europena la capitolul digitalizarea instituţiilor, însă nu avem nici competente digitale.

De exemplu, la platforma online pentru plata taxelor şi impozitelor, Ghişeul.ro, sunt conectate doar un sfert dintre primăriile din mediul rural. Cei care ar trebui să se ocupe de implemnetare spun că este un proces greoi, între altele, din cauza costurilor. De partea celealtă, autorităţile locale consideră că există probleme mai urgente la sat decât digitalizarea.

Stampilele, dosarele cu şină şi evidenţele ţinute pe caiet sunt lucruri fireşti în cele mai multe primării din mediu rural.

Suntem în comuna Belciugatele, la doar 20 de kilometri de Capitală. Aici, există calculatoare, dar sunt folosite rar. Aşa că cetăţenii care vor să îşi plătească taxele şi impozitele vin fizic la ghişeu, pentru că administraţia locală nu este conectată la platforma ghişeul.ro

Bărbat: „Nici nu ştim ce e ăla, nu ştim, domnisioară.”
Reporter: „Cum vă plătiţi taxele? Mergeţi la primărie?”
Bărbat: „Da, la primărie mergem. Nu ştim din astea, nu avem noi.”
Reporter: „Dar telefon?”
Bărbat: „Da, avem, avem telefon.”
Bărbat: „De obicei, ne ducem direct la primărie.”
Reporter: „Nu v-ar fi mai uşor?”
Bărbat: „Normal că ar fi mai uşor, câştigi şi timp.”

Edilul nu vede conectarea la Ghişeul.ro o prioritate.

Gurlui Mihai, primar: „Care sunt paşii? Păi nu ştiu...Mi se pare o chestiune deja puţin depăşită, să facem o platformă publică pentru a avea acces cetăţenii. Pentru plata taxelor şi impozitelor putem să o facem şi în afară Ghişeul.ro, dar vrem într-adevăr să ne înrolăm pe platforma aceasta şi noi. Le este greu şi celor tineri, să creeze cont, să reţină nişte parole, să facă nişte paşi. Va trebui să existe şi o pregătire a personalului. Mi se pare că se pune carul înaintea boilor, se pare că prea se face caz din această digitalizare în condiţiile în care majoritatea localitailor rurale nu au toate utilităţile."

Canalizare şi apă curentă în comună sunt şi acestea pe lista de aşteptare.

Situaţia nu este singulară.

Datele Ghişeul.ro arată că doar 1.100 de instituţii din administraţia centrală şi locală sunt înrolate în platformă.

Astfel, 99% dintre municipii şi peste 80% dintre oraşele mari sunt deja înrolate, însă, mult mai puţine oraşe mici şi comune au făcut pasul către digitalizare - doar 27%. Ministrul Digitalizării contabilizează problemele.

Sebastian Burduja, ministrul digitalizării: „Este pe de o parte o chestiune de mentalitate. Sunt primării care îşi ţin încă a lor contabilitate pe hârtie sau în tabele Excel simple, care nu se pot integra facil cu Ghişeul.ro. Ca să fie pe Ghişeul.ro trebuie să aibă un soft de contabilitate. Aceste primarii nu îl au deocamdată. El costă, nu e o sumă foarte mare, 10 - 15 mii euro, dar la nivel local el poate fi o barieră în integrarea cu ghişeul.”

Paradoxal, România este una dintre ţările cu cea mai bună conexiune la Internet şi deşi avem multe smarphone-uri le lipsesc competentele digitale. În general accesăm doar platformele online de socializare.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Accident între o mașină și un TIR, în Caraș-Severin. Două persoane au fost rănite | GALERIE FOTO

Un accident rutier a avut loc vineri, pe DN6, în localitatea Armeniș, Caraș-Severin, între o mașină și un TIR.

Valuri de nemulţumire din toate părțile după noile măsuri privind energia. Cum se aplică noua schemă de compensare

Noile măsuri de sprijin în cazul facturilor pentru curent electric au provocat valuri de nemulţumire din toate părțile.  

Ministerul Mediului vrea să schimbe programul Rabla Local, după ce marile orașe au refuzat să participe

Nici n-a fost anunțat bine că se schimbă. Este vorba despre programul Rabla Local, prin care Administrația Fondului, pentru Mediu și Primăriile oferă câte 1.500 de lei celor ce își casează, mașinile mai vechi de 15 ani.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.