România, pe locul 5 în Europa la consumul de alcool. E uluitor cât şi ce beau tinerii

×
Publicitate

Aflată printre cei mai mari producători de vin din lume, România a urcat în ultimii ani și în topul țărilor cu cei mai mulți consumatori de alcool. Suntem pe locul cinci, după Belarus, Republica Moldova, Lituania, și Rusia.

Deocamdată, cei mai mulți preferă berea, însă spre deosebire de alți europeni, încă preparăm acasă și alte băuturi.

Într-o familie din Brașov, alcoolul este un pretext pentru întâlnirile cu rudele, prietenii sau partenerii de afaceri. Orice problemă - spun oamenii - își găsește rezolvarea „la un pahar”.

Dana Neagu: „În mod obișnuit, în casă consumăm vin roșu, vin alb ca și aperitiv și seara, în fața televizorului, la o discuție, un parhar de Calvados, care este un alcool tare.”

Potrivit companiei de cercetare „Reveal Marketing Research”, berea se consumă cel mai mult în România. Aproape o treime dintre ai noștri o preferă. Urmează vinul, cidrul și băuturile spirtoase.

Românii asociază berea cu micii, ceafa și carnaciorii la grătar, preparate pentru care au, de asemenea, o slăbiciune.
Caracterizat de mulți ca fiind răcoritor, lichidul preparat din drojdie, malț, hamei și apă are trecere aici și în miez de iarnă.

Vasile Pădurean, Facultatea de Alimentație Publică și Turism Brașov: „Este o băutură mai accesibilă ca și preț de cost, concentrația alcoolică nu este foarte ridicată”.

Deși suntem renumiți pentru țuică și palincă, puțini români spun că beau tărie. O fac, de regulă, cei peste 45 de ani de ani.

Când vine vorba despre cum își aleg băuturile alcoolice, principalul factor de decizie - în cazul a 44% dintre români - este prețul. În medie, bugetul alocat săptămânal de un român pentru tărie este de 15 lei. Deși tinerii beau cel mai puțin, sunt dispuși să dea mai mult.

Andrei Anghel, ospătar: „Tinerii preferă mai mult să bea shot-uri, digestive, cocktailuri. Vor să experimenteze băuturi noi, combinații de cafea cu alcool, suc natural cu alcool, în general long-drinks-uri, cuba libre, votcă cu energizant, votcă cu apă tonică.”

Studiul arată că aproape 20% dintre români își prepară singuri băuturile alcoolice și un procent apropiat de acesta o iau de la rude sau prieteni.

Pentru unii este prilej de mândrie să își fermenteze vinul în beci ori să distileze palincă în alambicul moștenit din familie.
În plus, legislația nu impune accize alcoolului produs pentru consumul propriu.

Cât privește preferințele în funcție de sex, studiul a scos la iveală ceea ce știam deja. Berea rămâne băutura preferată a bărbatului român, în timp ce femeile înclină mai mult spre vin.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62104439
Motivul pentru care Gigi Becali cere să fie reabilitat în instanță. S-a dus chiar la judecătorul care l-a condamnat

George Becali scapă de obligația de a-i plăti juristului de la clubul sportiv al Armatei 30.000 de euro daune morale. Cel puțin deocamdată.

62104440
Gândacul nu e singura creatură din cauza căreia nu avem autostrăzi. Şi funcţionarii au greşit

„Gândacul Croitor al Stejarului", care riscă să blocheze finanțarea europeană pentru cea mai importantă autostradă din România, a ajuns și în atenția noului comisar European, pentru Transporturi.

62104427
O nouă companie aeriană în România. De când va începe să opereze zborurile

O nouă companie aeriană specializată în chartere va opera zboruri pe piaţa românească.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.