Romania, tara in care se demoleaza autostrazi pe banda. Inca o sosea de mare viteza s-a "crapat" si ar putea fi reconstruita

×
Publicitate

Pentru ca nu avem legi care sa-i sanctioneze drastic pe vinovati, inca o autostrada din Romania a fost prost facuta si ar putea fi demolata, asa cum s-a intamplat cu tronsonul Orastie - Sibiu.

Autostrada Lugoj - Deva, construita in proportie de 60 la suta, are crapaturi uriase intinse pe 7 kilometri. Pe de alta parte, compania nationala de drumuri promite sa termine in sfarsit autostrada Bucuresti-Ploiesti la care au ramas in aer trei kilometri si jumatate.

Scandalul autostrazii rusinii, Orastie-Sibiu, se repeta si pe santierul autostrazii Lugoj - Deva, spun surse implicate in evaluarea acestei constructii.

Este vorba de tronsonul 2, care se intinde pe 28 de kilometri si costa 130 de milioane de euro. Din pacate, dupa ce a fost facut terasamentul, au aparut crapaturi uriase. Este afectata o zona de aproape 7 kilometri, iar unele fisuri sunt uriase. 50 de centimetri adancime, 30 latime.

Aceste fisuri ar fi aparut pentru ca s-a folosit material prost, potrivit unor surse. Mai multe note de constatare au fost trimise deja la ministerul Transporturilor.

Intre timp, se fac sondari ale terasamentului si la autostrada Orastie-Sibiu. Specialistii urmeaza sa stabileasca daca va mai fi demolat vreun tronson, pe langa cel demolat deja doua luni.

Totusi, ca sa indulceasca pastila, surse din cadrul companiei nationale de autostrazi anunta ca urmeaza semnarea contractului pentru finalizarea autostrazii Bucuresti-Ploiesti. Din aceasta autostrada mai sunt de finisat doar cativa kilometri, langa Bucuresti.

Lucrarile la ciotul de autostrada de 3,5 kilometri de la intrarea in Bucuresti vor incepe la sfarsitul lunii aprilie, anul viitor, promite Compania Nationala de Drumuri. Va fi prima autostrada urbana iluminata din Romania. Aceste lucrari vor dura un an si jumatate si vor costa 35 de milioane de euro. Adica 10 milioane de euro pe kilometrul de autostrada.

Pe final de an, CNADNR spera sa termine lotul doi al autostrazii Timisoara Lugoj. Sunt peste 25 de kilometri si ar sterge rusinea de a incheia 2015 cu minus 9 kilometri de autostrada. Daca vremea va permite lucrarile, ministerul Transporturilor se va lauda in acest an cu 16 kilometri noi de autostrada.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61753450
Presedintele a fost "Santa Klaus" pentru copiii orfani. Ce a scris pe Facebook dupa intalnirea cu cei mici

Intalnire emotionanta, vineri la Complexul Social de Servicii "Sfantul Iosif" din Capitala.

61753333
"Monopoly" made in Focsani. Peste 7000 de copii ale celebrului joc au fost falsificate in Vrancea

In goana dupa cadouri, oamenii nu mai tin cont de nimic si cumpara orice, mai ales daca pretul este unul nesperat de avantajos. Printre jocurile pe care le cautati se pot strecura si unele contrafacute.

61313966
Said Baaklini, condamnat definitiv la inchisoare cu executare in dosarul UCM Resita

Curtea de Apel Bucuresti a decis vineri condamnarea la 4 ani si 6 luni de inchisoare a lui Said Baaklini pentru tentativa la stabilirea, cu rea credinta, de catre contribuabil a impozitelor, taxelor sau contributiilor.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Shutterstock oameni pe strada bucuresti centrul vechi
La ce visează românii. Siguranța financiară a familiei și renovarea locuinței, pe primele locuri. De ce amână planurile

Bani, o casă bună, propria afacere sau mai mult timp pentru familie. Sunt planuri pe care mulți dintre noi le au, dar pe care le amână cu anii.  

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.