România ar putea deveni cel mai mare producător european de porumb. "Vampirizează piaţa"

61995812
iStock

România ar putea depăşi anul acesta Franţa la prooducţia de porumb, ceea ce ne-ar aduce pe primul loc în Europa.

România ar urma să recolteze în acest an între 14,5 şi 15 milioane tone de porumb, comparativ cu doar 11,8 milioane de tone cât va recolta Franţa, ceea ce înseamnă că România va prelua coroana de cel mai mare producător european de porumb, potrivit unei estimări a Asociaţiei generale a producătorilor de porumb (AGPM), citată de cotidianul Le Monde.

"Agricultorii francezi nu au reuşit să evite puterea românească. Ţara lui Dracula vampirizează piaţa europeană a porumbului sau, cel puţin, o domină...Nu este chiar o surpriză. Gurmanzii ştiu că, dacă polenta (terci din făina de porumb) este apanajul regiunii munţilor Apenini, acest fel de mâncare gustoasă poartă numele de mămăligă în Carpaţi. Dar investitorii din România nu se gândesc doar la apetitul compatrioţilor lor. Profitul mare din cerealele galbene este rezultat din export", scrie Le Monde.

Publicaţia menţionată subliniază că producţia de porumb a Franţei a fost afectată de inundaţiile din primăvară care au întârziat plantarea. Apoi căldura din vară a uscat terenurile. În ciuda acestor condiţii climatice haotice, sectorul agricol francez a reuşit să limiteze daunele printr-un randament la hectar de 93 de chintale de porumb. Chiar dacă este vorba de o scădere faţă de cele 103 chintale obţinute în 2017, dar trebuie menţionat că anul trecut a fost vorba de o producţie istorică.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, afirmă că România va fi şi anul acesta pe primul loc în Uniunea Europeană la producţia de porumb, confirmând totodată datele furnizate de publicaţia franceză, fără a oferi cifre exacte în acest sens.

"Ministerul Agriculturii confirmă ceea ce scrie publicaţie franceză. România va fi şi anul acesta pe primul loc la cultura porumbului, însă datele finale le vom furniza la încheierea recoltatului, întrucât până la această dată din suprafaţa însămânţată s-a recoltat 87%. Urmează să finalizăm recoltatul porumbului în următoarele săptămâni", a declarat, joi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

La sfârşitul lunii august, Petre Daea declara că România a avut anul acesta producţii record la grâu, porumb şi floarea-soarelui. În opinia şefului de la Agricultură, România este, rămâne şi va fi una dintre marile puteri cerealiere ale Europei, pentru că are condiţii extraordinare de climă şi sol pentru a realiza randamente mari.

În 2017, România a raportat o producţie totală de cereale de aproape 27 de milioane de tone, adică 1,4 tone pe fiecare român, cu recorduri istorice la grâu, mazăre, orz, floarea-soarelui, soia, porumb, cartofi, struguri şi porumb. Producţia de grâu, secară şi triticale a fost de circa 10 milioane de tone, cu un randament de 4,83 tone la hectar, în timp ce la porumb, recolta "a sărit" la 14,5 milioane de tone, cu o medie aproape 6 tone la hectar. Şi la floarea-soarelui a fost consemnată o producţie record de 3,167 milioane de tone în 2017, cu un randament de 2,72 tone la hectar.

Conform datelor statistice, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), România ocupa, în 2017, primul loc la floarea soarelui (în funcţie de suprafaţa cultivată şi de producţia realizată), locul întâi la porumb boabe în funcţie de suprafaţa cultivată, şi locul doi la producţia realizată, după Franţa. De asemenea, la grâu era pe locul cinci atât la suprafaţa cultivată, cât şi la producţie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Citește și...
Ce a pățit un șofer care a provocat un accident în lanț între Pitești și Câmpulung

A fost carambol pe drumul național, între Pitești și Câmpulung, unde trei mașini s-au izbit.

Un microbuz a luat foc din senin, într-o parcare din Slatina. VIDEO

Un microbuz a ars ca o torță într-o parcare din Slatina, județul Olt. Din fericire, șoferul a reușit să coboare la timp din vehicul și nu a fost rănit.

Accident grav într-o localitate din Constanța. Două persoane au murit

Doi oameni au murit și doi au fost răniți într-un teribil accident care a avut loc, miercuri seară, pe DN 22, în județul Constanța, în apropiere de comuna Lumina.

Recomandări
Legea integrității a fost votată cu amendamentul Fritz. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Noi modificări la legea salarizării. Ce s-a schimbat în ultima variantă - surse

Noua variantă a proiectului legii salarizării bugetarilor aduce mai multe modificări față de forma anterioară, în special în ceea ce privește modul de calcul și control al sporurilor și finanțarea creșterilor salariale din sănătate.

Vești bune. Debitul Dunării este în creștere la intrarea în țară. Ce se întâmplă la Cernavodă

În timp ce România se confruntă cu o secetă prelungită care a afectat grav culturile agricole și rezervele de apă, iar centrala de la Cernavodă a fost oprită, Dunărea dă semne de revenire.