Româncă găsită moartă pe o plajă din Italia, la Rimini. Moartea misterioasă a femeii de 36 de ani

62313682
Shutterstock

O româncă de 36 de ani a fost găsită moartă, pe o plajă din Italia. Moartea femeii este deocamdată un mister, cel puțin până când va fi finalizată expertiza medico-legală.

Cadavrul femeii a fost descoperit de două persoane care au ieșit la plimbare, joi dimineață, pe plaja acoperită de un strat de zăpadă. Zona unde a fost descoperită românca de 36 de ani decedată se află în localitatea Rimini, regiunea Emilia-Romagna.

Potrivit publicației Corriere della Sera, femeia decedată, îmbrăcată în haine închise la culoare, a fost găsită în dreptul stabilimentului Bagno Bela Burdela, de-a lungul promenadei San Salvador.

Echipele de intervenție și criminaliștii au ajuns imediat la fața locului, iar medicii au constatat decesul.
Cadavrul nu prezenta semne de violență, și polițiștii nu cred că au mai fost implicate și alte persoane, arată sursa citată.

Nu există o ipoteză clară cu privire la cauzele decesului, iar anchetatorii merg atât pe varianta unui accident, cât și a unei sinucideri. Femeia nu avea acte de identitate, dar polițiștii au verificat baza de date cu persoane dispărute și au stabilit identitatea româncei, a cărei dispariție fusese semnalată cu câteva ore mai devreme. Cauza exactă a decesului va fi stabilită de abia după necropsie.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62322855
CTP, despre ”Everything Everywhere All At Once”: Este un film pentru tineri. Îți trebuie multă forță ca să-l vezi
”Everything Everywhere All At Once”, filmul cu cele mai multe nominalizări la Premiile Oscar, “trebuie privit dimineața”, pentru că este extrem de solicitant din punct de vedere audiovizual, spune criticul și istoricul de film Cristian Tudor Popescu.
62323201
INTERVIU. Salvatorii români trimiși în Turcia nu au voie să mănânce decât ce au adus ei. ”Situația este foarte gravă”
Salvatorii români care acţionează în Turcia au scos de sub ruine, până acum, patru persoane, iar miercuri ”au avut parte” și de un cutremur. 
60564413
Ministerul Dezvoltării asigură consolidarea a 238 de clădiri, din fonduri PNRR. Beneficiarii nu plătesc nimic
Consolidările pentru 238 de clădiri vor fi asigurate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anunțat ministrul Cseke Attila, care a precizat că banii nu trebuie returnați.