Încă două localități au intrat în scenariul roșu. Restricțiile impuse de autorități

62138397
StirilePROTV

Încă două localități din România au intrat în scenariul roșu, ca urmare a creșterii numărului cazurilor de COVID-19. Este vorba de comunele Săbăoani din județul Neamț și Răchiteni din Iași.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Neamţ a stabilit, luni, o serie de restricţii care se vor aplica în comuna Săbăoani, unde indicele de infectare la Săbăoani a ajuns la 4,43 la mia de locuitori, scrie Agerpres.

Potrivit deciziei CJSU Neamţ, începând de marţi, de la ora 08,00, sunt interzise activităţi şi evenimente de tipul concertelor, manifestărilor sportive, botezurilor, nunţilor, meselor festive, atât în aer liber cât şi în spaţii închise.

Restaurantele, cafenelele şi terasele vor fi închise timp de 14 zile.

Totodată, începând de vineri şi până duminică este interzisă circulaţia persoanelor în afara gospodăriei, în intervalul orar 20.00 - 05.00.

Restricții în comuna ieșeană Răchiteni

 

În comuna ieşeană Răchiteni vor fi impuse restricţii pe parcursul nopţii, în zilele de weekend, conform deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, după ce incidenţa cazurilor de COVID a depăşit patru la mia de locuitori.

CJSU Iaşi a decis luni interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în localitatea Răchiteni din judeţul Iaşi în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20.00-5.00, potrivit News.ro.

Există şi câteva excepţii, acestea vizând deplasarea în interes profesional, asigurarea asistenţei medicale sau achiziţionarea de medicamente.

De asemenea, este permisă deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Această măsură rămâne în vigoare până când incidenţa în comuna Răchiteni va fi mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori.

Operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private pot să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică doar în intervalul orar 5.00-18.00.

Unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane şi rutier de mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

„Numărul de cazuri pozitive cu COVID-19 din comuna Răchiteni a continuat să crească şi a ajuns la o incidenţă de 4,56 la mia de locuitori. Legislaţia este fără echivoc în această situaţie şi impune mai multe măsuri care au scop să limiteze răspândirea virusului în comunitate. Suntem în dialog permanent cu reprezentanţii primăriei Răchiteni şi cu conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi şi luăm toate măsurile indicate de lege pentru a reveni la o situaţie normală”, a declarat Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi.

În judeţul Iaşi s-au înregistrat până luni 43.012 cazuri de Covid-19, dintre care 19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

Incidenţa cumulată la 14 zile în judeţul Iaşi este 0.25 cazuri la mia de locuitori.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
O adolescentă de 15 a fost dată dispărută de mama ei, după ce a plecat noaptea de acasă. Unde a fost găsită

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru act sexual cu minor în cazul unei adolescente din Ploieşti, în vârstă de 15 ani, care a fost dată dispărută de mama ei, sâmbătă seară, şi care a fost găsită la Constanţa împreună cu iubitul ei.

Un avion WizzAir care venea de la Bergamo cu peste 100 de pasageri la bord s-a defectat în zbor, la Iași

Un avion WizzAir care venea de la Bergamo cu peste o sută de pasageri la bord s-a defectat în zbor, cu 20 de minute de înainte să aterizeze pe Aeroportul din Iaşi.

Amenda primită de Traian Băsescu de la CNCD, după ce a spus despre maghiari că ar fi „un popor complexat”

Fostul președinte Traian Băsescu a fost amendat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 5.000 de lei, pentru discriminare şi încălcarea dreptului la demnitate.

Recomandări
Protestul fermierilor din București a degenerat. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.