Regele Charles şi-a încheiat vacanţa în România. ”A fost impresionat de căldura cu care îl primesc românii”

×
Publicitate

Regele Charles şi-a încheiat vacanţă în România după 5 zile pline în care s-a bucurat de vreme bună, locuri pitoreşti şi oameni extraodinar de calzi.

Marți a fost la Viscri - locul pe care monarhul l-a făcut celebru prin simpla sa prezentă. A fost aşteptat de peste o sută de oameni veniţi din toate colţurile tării şi din străinătate, dornici să-i strângă mâna sau măcar să-l vadă în carne și oase.

S-au auzit ropote de aplauze în clipa în care coloana de mașini s-a oprit în dreptul casei albastre, pe care Regele a cumpărat-o cu mulți ani în urmă, la Viscri. Îmbrăcat cu un costum bej și cămașă lila, asortată cu cravată, Regele avea un aer tineresc. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se apropie de oamenii care i-au strâns călduros mâna și i-au dat o mulțime de cadouri.

Încadrat de 6 bodyguarzi, perfect instruiți și extrem de atenți, Regele s-a simțit în largul său. Agenții știau cum să-i ia, discret, obiectele din mână, ghiceau încotro vrea să se îndrepte și se înțelegeau între ei prin gesturi scurte, astfel că n-au stânjenit interacțiunea Maiestății Sale cu admiratorii.

În casa pe care a transformat-o în centru de promovare a vechilor meșteșuguri, monarhul s-a întâlnit cu reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale pe care le-a sprijinit de-a lungul vremii și cu producători agricoli din toată țara. S-a interesat de problemele lor şi a întrebat cum poate să-i ajute.

George Catean, producător local de brânzeturi: "E un moment care îmi aduce speranțe pentru ceea ce înseamnă România, agricultura sustenabilă și produsele românești".

Acest cuplu din Breb, Maramureș, a fost invitat inclusiv la încoronare. Ioan Bozaiu repară case folosind metode tradiționale.

Ioan și Ileana Bozaiu: "Am venit pregătiţi, îmbrăcați în straie populare. Am adus și un mic cadou. Traista e pentru regină și horinca pentru rege".

Regele Charles a vizitat apoi biserica fortificată din Viscri. A fost întâmpinat acolo de Caroline Fernolend, cea care l-a convins că acest sat merită sprijinit. După ce femeia a făcut o plecăciune, monarhul a fost cel care și-a apropiat obrajii de ai ei. În curtea bisericii, 150 de localnici, majoritatea meșteșugari, i-au arătat Regelui ce pot face cu mâinile lor. Această femeie de 80 de ani a venit îmbrăcată de sărbătoare, să îi aducă regelui o floare croşetată chiar de ea.

Contele Kalnoky, care l-a însoțit peste tot pe monarh în această scurtă vacanță, spune că Regele este impresionat de căldura cu care îl primesc românii.

Contele Kalnoky: "Nu a existat nicio tensiune, au fost ca o familie. Trebuie să păstrăm atmosfera asta când vine la noi".

Pe drum spre Viscri, Regele a mai făcut - discret - o oprire, într-un sat puțin cunoscut - la Bâţanii Mari se află o țiglărie, ridicată cu sprijinul său. Acoperișurile realizate aici împodobesc castele, conace și biserici din toată Europa. Aceasta a fost ultima zi petrecută de monarhul britanic în România. Acesta a plecat spre Târgu Mureș, de unde avea zbor spre Marea Britanie.

Au fost 5 zile în care Regele Charles a stat de vorbă cu sute de români care i-au mulţumit că a venit în ţara noastră. De la noi monarhul pleacă încărcat de daruri, pentru că mulţi oameni i-au adus câte ceva, fie că vorbim despre produse locale, lucruri făcute manual, cărţi sau seminţe de flori, pe toate regele le-a primit cu încântare.

La noi în ţară, Majestatea Sa a avut ocazia să se plimbe nestingherit, departe de ochii presei, pe dealurile din inima Transilvaniei, cele de care s-a îndrăgostit iremediabil în urmă cu mulţi ani.

Localnicii de aici, care putem spune că s-au obişnuit cu prezenţa lui, îl numesc "iubitul nostru" şi pentru întâlnirea cu el se îmbracă mereu în haine populare ca în zile de sărbătoare. Toţi cei care l-au întâlnit pe rege au exprimat emoţie, au aplaudat şi pleacă din aceste locuri cu o amintire pe viaţă.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62354836
Grevă în Educație. 60% dintre profesori continuă protestele. 350.000 de elevi nu știu ce se va întâmpla cu examenele finale

A început a treia săptămână de grevă în învățământ, fără 10.000 de profesori, care s-au întors la catedră.

62354800
Fetița de 12 ani găsită în canapea a avut parte de un sfârșit violent. Primele declarații ale mamei sale

Se fac pași importanți în rezolvatea crimei din București, descoperită întâmplător la sfârșitul săptămânii trecute, într-o locuință din sectorul 4.

62296303
Voucherele de vacanţă vor fi acordate şi în mediul privat. Legea merge la Camera Deputaților

Senatul a adoptat tacit, marţi, o propunere legislativă de acordare a voucherelor de vacanţă şi salariaţilor din sectorul privat, încadraţi cu contract individual de muncă.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.