Reacția unor părinți când o mamă a refuzat să dea bani pentru cadoul învățătoarei. „Mergeți acolo!”

Clasa
iStock

O mamă din Oradea a stârnit revolta mai multor părinți după ce a refuzat să dea bani pentru cadoul învățătoarei de la clasa pregătitoare a fiicei sale.

Mihaela Ichim, profesoară în Oradea, a publicat o conversație de pe un grup de WhatsApp în care alți părinți îi cer să își mute fiica din clasă după ce a refuzat să contribuie la cadoul învățătoarei și la achiziționarea unor perdele și a unui alfabetar.

„Dragi părinți, căci vouă mă adresez, este inadmisibil unde s-a ajuns. Unde am ajuns noi, ca oameni. În imaginea de mai jos vedeți reacțiile părinților, ai căror copii sunt în clasa cu fetița mea, la școala "Nicolae Balcescu" din Oradea. Reacție venită în urma refuzului meu de a da bani pentru cadoul dnei învățătoare și pentru achiziționarea unor perdele și a unui alfabetar.
1. Nu am facut-o din răutate, ci pentru că lucrez în învățământ și știu, după 17 ani de dăruire, că lucrurile se pot face și altfel, nu doar stând cu mâna întinsă în fața părinților. Avem proiecte europene, avem ONG-URI foarte implicate, care lucrează pe proiecte cu școli, avem sponsorizări, avem bani de la primării. Doar că lucrurile astea ar trebui făcute de cadrele didactice și manageri gratis și cu multe ore petrecute în fata calculatorului.
Dacă eu am putut, și alții pot.
2. Nu am facut-o, pentru că este ilegal( art. 5, lit. b), pct. II din Codul Cadru de etica al personalului didactic aprobat prin Ordinul MEN nr. 4831/2018) și imoral.
3. Nu am facut-o, pentru că de ani de zile încercăm să schimbam țara asta, pentru că ne plângem de indiferența și șpăgile care domnesc în toate instituțiile statului, dar noi, ca actori principali, nu facem nimic sau chiar contrariul.
Să ajung să fiu "sfătuită" să-mi mut copilul în altă clasă, e prea mult. Pentru mine și pentru copilul meu.
AJUNGE! VREAU O ROMÂNIE FRUMOASA!”
, este mesajul postat, luni, pe Facebook, de Miahela Ichim.

 

Citește și
Peste 150.000 de familii își vor înscrie copiii la școală. Schimbările de ultim moment anunțate
Peste 150.000 de familii își vor înscrie copiii la școală. Schimbările de ultim moment anunțate

Profesorii pot ajunge la închisoare dacă cer cadouri de la elevi

 

Profesorii din învăţământul preuniversitar care cer foloase necuvenite vor fi consideraţi în fata instanţelor funcţionari publici şi ar putea ajunge după gratii pentru luare de mită.

Precedentul a fost stabilit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a decis că o profesoară care le-a cerut elevilor câte 500 de lei ca să nu-i lase corigenţi să fie judecată. Asta înseamnă că profesorii, la fel că medicii care cer bani, pot primi pedepse de până la 10 ani de închisoare pentru mită.

Legea penală spune că funcţionarul public este acea persoană care cu sau fără o remuneraţie exercita o funcţie publică de orice natură. Iar funcţionarii publici care pretind sau primesc bani sau alte foloase necuvenite, influenţând în vreun fel îndatoririle de serviciu, pot fi acuzaţi de luare de mită.

Profesorii acuzaţi de luare de mită risca de acum încolo pedeapsa cu închisoarea de la trei la zece ani. Şi nu doar atât. Cei condamnaţi îşi pot pierde şi dreptul de a-şi mai exercita funcţia la catedră.

Conform Regulamentului de funcţionare a unităţilor şcolare, profesorii nu au voie să pretindă niciun fel de bun sau să condiţioneze în vreun fel dreptul la educaţie. Nici banii daţi de părinţi pentru clasă nu au ce cauta în buzunarele profesorilor.

Marius Nistor, preşedintele FSE Spiru Haret: “Nu au dreptul să primească niciun bun, singurul bun pe care îl primesc este dreptul salarial. Dar nu trebuie să cădem în extrema cealaltă încât un cadru didactic primeşte un buchet de flori la început de an sau la sfârşit de an, automat ar trebui văzut acest lucru ca o infracţiune.”

Decizia Înaltei Curţi se aplică doar în situaţii de luare de mâţă, ea nu schimba în vreun fel statutul profesorului. Acesta nu se va supune Legii Funcţionarului Public, ci Legii Educaţiei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
Țara care va închide toate școlile până în aprilie, din cauza epidemiei de coronavirus
Țara care va închide toate școlile până în aprilie, din cauza epidemiei de coronavirus

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a cerut joi tuturor grădiniţelor, şcolilor elementare şi liceelor la nivel naţional să închidă începând de luni până după vacanţa de primăvară a elevilor, care de obicei se încheie la începutul lunii aprilie.

Peste 150.000 de familii își vor înscrie copiii la școală. Schimbările de ultim moment anunțate
Peste 150.000 de familii își vor înscrie copiii la școală. Schimbările de ultim moment anunțate

Peste 150.000 de familii se pregătesc să-și înscrie copiii la școală, însă Ministerul Educației le-a pregătit și în acest an schimbări de ultim moment.

Sistemul de învățământ din România, lovit de efectele epidemiei de coronavirus
Sistemul de învățământ din România, lovit de efectele epidemiei de coronavirus

Efectele temerilor legate de coronavirus se resimt şi în sistemul de învăţământ. Zeci de elevi şi profesori, care au vizitat recent Italia, sunt în carantină la domiciliu pentru 14 zile.

Profesorii care ies din rutina programei școlare învechite. Elevii iubesc noile metode
Profesorii care ies din rutina programei școlare învechite. Elevii iubesc noile metode

Metodele interactive de predare fac materiile mai ușor de înțeles, iar sociologii spun că sunt ideale pentru noile generații, care se plâng de plictiseală la ore.

Recomandări
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până joi seară, și două avertizări Cod galben de viscol şi vânt puternic, valabile până vineri dimineață.

Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie
Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie

Continuă ancheta în cazul tragediei aviatice din Kazahstan. Autoritățile au găsit cutia neagră a aparatului de zbor, cu ultimele convorbiri din cabina de pilotaj.

România la finalul lui 2024: Perspectivă negativă și riscul de a deveni nerecomandată pentru investiții
România la finalul lui 2024: Perspectivă negativă și riscul de a deveni nerecomandată pentru investiții

România încheie anul 2024 cu perspectivă negativă şi riscă să alunece înspre statutul de ţară nerecomandată pentru investiţii.