Reacția Euroins la informațiile că ar putea intra în faliment. Ce spune compania despre litigiile privind dosarele de daună

Polițele RCA se scumpesc din luna martie cu 10%. Ce se schimbă
StirilePROTV

Eurohold Bulgaria AD, proprietarul Euroins Insurance Group AD (EIG), reacționează după ce compania a fost acuzată că a ignorat dosare de daună, iar recent au apărut informații că ar putea avea soarta City Insurance, care a intrat în faliment.

Euroins România a achitat, anul trecut, despăgubiri pentru 160.000 de dosare de daună pentru accidente produse în România şi în străinătate, în valoare de peste 1,6 miliarde de lei, transmite Eurohold Bulgaria AD.

De asemenea, compania a anunţat recent că a consolidat poziţia financiară a Euroins România, unitatea EIG, care are acum un raport SCR (Cerinţa de Capital de Solvabilitate) de 160% şi un MCR (Cerinţa de Capital Minim) de 300%.

„Euroins România are acorduri de plată directă cu peste 1.000 de service-uri auto din România, în cadrul cărora termenul mediu de plată este între 5 şi 10 zile, mult mai rapid decât obligaţia legală de plată în 30 de zile. Aproape 80% dintre acţiunile în instanţă în care este implicată societatea Euroins România sunt îndreptate împotriva unui număr foarte mic de service-uri şi clienţi ai acestora, şi toate au ca obiect de litigiu operaţiuni de reparaţii facturate la valori care depăşesc de 3 ori preţurile medii de piaţă”, precizează reprezentanţii companiei.

Euroins România a semnat recent un nou acord de reasigurare cu EIG Re EAD, un reasigurător cu 20 de ani de experienţă care face parte din EIG Group, ceea ce reprezintă o măsură comună pentru toate marile grupuri de asigurări, dintre care unele operează şi pe piaţa românească, mai spun reprezentanții companiei.

Citește și
oameni in aeroport
Un proiect de lege obligă instituțiile să ofere apă gratuit. Apa de băut costă până la 20 de lei în aeroporturi și gări

"Ne exprimăm îngrijorarea şi surprinderea faţă de nesiguranţa creată în ultimele săptămâni de diverse situaţii şi elemente speculate în spaţiul public şi care afectează negativ nu doar Grupul şi filiala noastră din România, ci şi întreaga industrie de asigurări din România. Într-un stat european guvernat de legi naţionale şi europene, este regretabil că unul dintre jucătorii cheie hotărâţi să contribuie la stabilitatea pieţei asigurărilor, cu asemenea indicatori financiari, a devenit ţinta speculaţiilor din cauza neajunsurilor create de doar câteva persoane care, prin practicile lor, au afectat şi continuă să afecteze pe toţi şi mai ales pe cetăţeni. Suntem încrezători că autorităţile statului român au capacitatea de a discerne şi analiza toate acţiunile întreprinse de compania noastră încă de la intrarea pe piaţa românească în 2007 pentru a întări şi consolida Euroins", a declarat Kiril Boshov, preşedintele Consiliului Director al Eurohold, acţionarul Euroins Romania SA.

EIG RE face parte din Grupul Eurohold, care are venituri anuale de peste 3 miliarde de euro şi active de 2 miliarde de euro. Valoarea totală a riscului reasigurat transferat către EIG Re este de 1,5 miliarde lei (peste 300 milioane euro).

Marcel Ciolacu anunța un „posibil” faliment pe piața RCA

Întrebat recent dacă are indicii că o firmă de asigurări se îndreaptă spre un faliment şi dacă statul va face ceva pentru ca aceste poliţe să nu mai crească, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că există anumite semnale în piaţă că ar exista această posibilitate.

"Ştiţi foarte bine că aceste decizii le ia ASF şi Guvernul.(...) Există anumite semnale pe piaţă că ar exista această posibilitate (ca o firmă fie aproape de faliment - n.r.). A mai existat acest precedent. Eu ce vă pot răspunde este din precedentul care a fost, City Insurance, cam aşa ceva, unde statul a intervenit. Sunt ferm convins că şi de această dată cei de la ASF împreună cu Guvernul vor lua decizia cea mai bună (ca preţul să fie stabilizat - n.r.). Dacă este o decizie printr-o ordonanţă de urgenţă, ea va veni în Parlament", a declarat Ciolacu pe 8 martie.

Audit la Euroins

 

În ceea ce priveşte auditurile în curs de desfăşurare pentru activitatea de reasigurare a Euroins România, Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA) efectuează propriul audit, în timp ce acţionarii (BERD şi Eurohold) au angajat una dintre cele mai mari companii actuariale din lume pentru a efectua un audit independent al activităţii de reasigurare, se menţionează în comunicatul companiei de asigurări.

"Eurohold consideră că, în contextul general actual, întrucât operăm cu toţii pe o piaţă matură, ar fi o opţiune înţeleaptă pentru orice companie de asigurări să se abţină de la creşterea preţurilor în lipsa unor motive raţionale temeinice, pentru a încerca să protejeze cât mai bine consumatorii români. În acest sens, atitudinea unor persoane şi publicaţii, care creează dezbateri artificiale pe piaţă, este surprinzătoare, deoarece acţionează spre creşterea insecurităţii consumatorilor şi a preţurilor primelor RCA, ceea ce poate duce la o criză economică fără temei real", susţin reprezentanţii companiei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
Un proiect de lege obligă instituțiile să ofere apă gratuit. Apa de băut costă până la 20 de lei în aeroporturi și gări
Un proiect de lege obligă instituțiile să ofere apă gratuit. Apa de băut costă până la 20 de lei în aeroporturi și gări

În curând am putea să nu mai dăm bani pentru apa de băut în aeroporturile, gările și stațiile de metrou din România.

Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri
Guvernul a explicat „mișcarea banilor” din impozite. Românii aveau taxe prea mici față de UE, dar nicio vorbă despre venituri

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu.

O turistă din Timișoara a suferit un accident groaznic, fracturându-și coloana. Intervenții în lanț ale salvamontiștilor
O turistă din Timișoara a suferit un accident groaznic, fracturându-și coloana. Intervenții în lanț ale salvamontiștilor

Peste 100 de intervenţii au avut salvamontiştii în ultimele 24 de ore. Atraşi de spectacolul iernii și de sporturile de sezon, turiştii se înghesuie în staţiunile de schi.

Recomandări
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare
Efectele aerului rece de la Polul Nord resimțite deja în România. Gerul devine și mai aprig în zilele următoare

Gerul a cuprins întreaga țară și devine și mai aprig în zilele următoare. Au fost -18 grade în Satu Mare, duminică dimineața, dar vom avea și -20, spun meteorologii.

Explicația Guvernului pentru majorarea taxelor și impozitelor locale. Impact bugetar de 3,7 miliarde lei în 2026
Explicația Guvernului pentru majorarea taxelor și impozitelor locale. Impact bugetar de 3,7 miliarde lei în 2026

Guvernul a transmis o serie de clarificări privind decizia de majorare a impozitelor și taxelor pe proprietate – clădiri, terenuri și autovehicule.

Ce coeficienți de reducere au fost eliminați din legea impozitelor. De ce proprietarii de clădiri vechi sunt cei mai afectați
Ce coeficienți de reducere au fost eliminați din legea impozitelor. De ce proprietarii de clădiri vechi sunt cei mai afectați

Noile prevederi intrate în vigoare anul acesta în privinţa stabilirii cuantumului impozitelor pe clădiri elimină coeficienţi de reducere care aveau impact direct asupra bazei de impozitare.