Reacția călătorilor blocați ore-n șir în trenuri: „25 de ore, inadmisibil aşa ceva”

×
Publicitate

Nervoşi, înfometaţi şi înfriguraţi - aşa au ajuns la Bucureşti călătorii veniţi cu trenurile din vestul ţării, pe rutele Arad şi Timişoara.

Oamenii au fost nevoiţi să stea în câmp sau în halte fără apă sau provizii, după ce ninsorile şi copacii care au căzut pe sine au blocat circulaţia pe calea ferată.

Însumat, călătorii au avut o întârziere de peste o zi şi jumătate. Ministrul Transporturilor susţine că nu sunt bani pentru a tăia copacii de lângă linii.

CFR Calatori

În aceste condiţii de iarna cruntă au călătorit sute de pasageri ce s-au încumetat să vină cu trenul din vestul ţării spre Capitală. Iar aşteptarea nu a fost deloc una uşoară.

Călător nervos: „25 de ore, inadmisibil în România aşa ceva.”

Pasageră: „Am avut întârziere 14 ore.”

Pasager: „De 6 ore să stăm într-un tren să nu spună nimeni nimic."

Calatori blocati in trenuri

Aşadar, rămaşi în frig, fără apă sau alimente, dar şi fără prea mult acces la informaţie, călătorii s-au revoltat.

Bărbat: „Toalete blocate, am fost cu toţii în acelaşi vagon, am împărţit o apă".

Bărbat: „Inuman, fără mâncare, fără... fără o informaţie. Avem şi noi nevoi".

Bărbat: ,A rămas trenul şase ore într-o pădure. Nimeni, nimica, degeaba... nimeni".

O femeie, de exemplu, a încercat chiar să apeleze numărul de urgenţă, în speranţa că situaţia se va remedia.

Calatori blocati in trenuri

Femeie: „Am dat telefon peste tot la 112. O să vă punem la dispoziţie, dar pentru că Aradul nu are bani, nu o să vă dăm căldură. Ne-au dat puţină căldură la început, după care nu ne-au mai dat deloc."

Femeie în vârstă: „Şi se anunţă pe tabela afară, că e 120 de minute. Nu le e ruşine?!”
Reporter: „Şi aţi avut mâncare, căldură?”
Femeie: „Am avut noi, că ne-am pus de acasă, căldura n-a fost că ne-am îmbrăcat, să ştiţi."

Cea mai gravă situaţie au experimentat-o 400 de călători porniţi cu trenul de la Timişoara sau Arad către Bucureşti, care după mai bine de 24 de ore de chin, au ajuns abia luni dimineaţă în Capitală.

Calatori blocati in trenuri

Călător: „Stăm aici de la ora 1 noaptea.”

Femeie: „Să se găsească o soluţie, domnule! Noi nu mai putem a stăm aici!”

Bărbat: „Nu vine nimeni decât personalul din tren."

Călător: „Problema a fost că nu a funcţionat toaletele, că nu a fost curent electric."

Femeie: „Cu fular şi cu mănuşi şi tot ţi-e frig. Astea sunt condiţii?"

Pasagerii şi-au terminat de duminică puţinele provizii luate pentru un drum care trebuia să dureze 11 ore.

Bărbat: „Dulciurile la copii le-am mâncat noi, în loc să le ducem acasă de sărbători."

Doar câţiva norocoşi au primit ceai şi apă plată de la angajaţii CFR.

Reporter: „Când credeţi că ajungeţi?”
Călător: „Dumnezeu ştie sau dracu, unu din ei."

Ministrul demisionar al Transporturilor recunoaşte că în fiecare iarnă zeci de trenuri rămân blocate în câmp, iar zona de siguranţă de lângă calea ferată nu este defrişata pentru că nu ar fi bani.

Lucian Șova, ministrul demisionar Transporturilor: „Muncitorii de la calea ferată au venit cu benzina şi cu drujbele lor de acasă. Situaţia este cunoscută...."

Ministrul Transporturilor nu ştie cum vor fi stabilite despăgubirile, însă spune că ar trebui să depăşească preţul biletului plătit pentru călătorie.

Lucian Sova, ministrul demisionar Transporturilor: „Vor putea primi despăgubiri la simplă cerere." 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62008930
Cum au celebrat timișorenii 29 de ani de la Revoluție: "Este o onoare"

După 29 de ani de la Revoluţie, la Timişoara, locul de unde a pornit revolta anticomunistă, rudele celor care şi-au pierdut viaţa în 89 au ieşit în stradă.

62008928
INFOTRAFIC. Starea drumurilor, 17 decembrie. Şosele închise din cauza zăpezii

INFOTRAFIC. Mai multe drumuri sunt închise luni în România, din cauza problemelor produse de vremea rea. 

62008929
Scafandrii din Covasna au împodobit un brad de Crăciun sub apă. Cum poate fi admirat

O echipă de scafandri din Covasna a avut ideea să împodobească un brad de Crăciun, sub apă, într-un lac de agrement, parțial înghețat.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.