Condițiile inumane în trenurile blocate: fără apă, căldură sau acces la toalete

×
Publicitate

Sute de oameni porniţi la drum cu trenul, încă sâmbătă seară, au înțepenit în vagoane, pe ruta Arad - Bucureşti. Au fost blocaţi în câmp sau în halte, fără provizii, fără apă, după ce ninsorile au blocat circulaţia pe calea ferată.

Situaţia cea mai gravă a fost în cazul unei garnituri, care a zăcut în câmp timp de 2 ore, fără curent şi fără căldură.

Cele 4 trenuri au o întârziere cumulată de o zi şi jumătate, iar pasagerii au răbdat de foame şi de sete. Ministrul Transporturilor susţine, pe de o parte, că nu sunt bani pentru a tăia copacii de lângă linii şi, pe de alta, că pasagerii nu vor fi despăgubiţi.

Intarzieri trenuri

Din cauza ninsorii puternice din Vestul ţării, pe liniile de cale ferată dintre Arad şi Deva au căzut crengi şi copaci. Aproape 400 de călători porniţi cu trenul de la Timişoara sau Arad către Bucureşti au trecut prin ore şi ore de chin.

O garnitură care a plecat la ora 1.30 din Arad a rămas, după nici o oră, blocată în câmp. Pasagerii se plâng că au fost izolaţi timp de 2 ore, fără curent şi căldură. Abia la ora 3:30 au fost remorcaţi de o locomotivă diesel şi duşi în halta Bătuta, unde spun că pur şi simplu au fost abandonaţi.

Călător: „Stăm aici de la ora 1 noaptea. Nu vine nimeni în afară de dumneavoastră. Nu vine nimeni decât personalul din tren.”

Intarzieri trenuri

Călător: „Problema a fost că nu a funcţionat toaletele, că nu a fost curent electric. Nu puteam să ieşim afară în câmp."

Călător: „Să se găsească o soluţie, noi nu mai putem să stăm aici. Sunt şapte ore de când stăm aici. Și cu mănuşi în mâini, cu fular, înfofoliţi şi tot ţi-e frig. Astea sunt condiţii?"

În haltă, unde au fost remorcaţi, au apărut alte probleme. Pasagerii şi-au terminat puţinele provizii luate pentru un drum care trebuia să dureze 11 ore, dar care avea la ora prânzului o întârziere de 10 ore.

Călător: „Am mâncat pişcoturi. Dulciurile la copii le-am mâncat noi, în loc să le ducem acasă de sărbători."

Călător: „Căldură este, dar nu e apă, vagon restaurant nu au. Acum vreo oră şi ceva ne-a spus că durează 20 de minute şi tot aici suntem."

Doar câţiva norocoşi au primit ceai şi apă plată de la angajaţii CFR. Alţii, au răbdat fără crâcnire.

Călător: „Bătaie de joc.”
Reporter: „Când credeţi că ajungeţi?”
Călător: „Dumnezeu ştie."

Între timp, lucrătorii CFR au încercat să croiască drum trenurilor şi să elibereze calea ferată.

Cele patru trenuri de la Arad şi Timişoara spre Bucureşti au acumulat împreună, la ora prânzului, o zi şi jumătate de întârziere.

Intarzieri trenuri

Ministrul demisionar al Transporturilor recunoaşte că în fiecare iarnă zeci de trenuri rămân blocate în câmp, iar zona de siguranţă de lângă calea ferată nu este defrişată pentru că nu ar fi bani. A cerut o suplimentare a fondurilor pentru anul viitor, dar nu ştie dacă banii vor fi alocaţi.

Lucian Sova, ministrul demisionar al Transporturilor:
„Nu trebuie să fie copaci. Mulți dintre cei care au venit de la electrificare au venit cu drujba de acasă. Slabă finanțare a sistemului de cale ferată."

Grav este că, deşi au stat în frig şi au aşteptat atât de mult să ajungă la destinaţie, pasagerii nu vor fi despăgubiţi, susţine Lucian Sova.

Lucian Sova, ministrul demisionar al Transporturilor: „Nu există acces la despăgubiri. De anul viitor vor primi despăgubiri la simplă cerere. Dar trebuie să recunosc nu există entuziasm să grăbească acest proces."

Ministrul Transporturilor nu ştie cum vor fi stabilite despăgubirile, spune însă că ar trebui să depăşească preţul biletului plătit pentru călătorie.

Vitalie Cojocari, corespondent Știrile ProTV: „Din păcate, după o zi întreagă petrecută în tren, în cele mai proaste condiţii, pasagerii cursei Arad - Bucureşti nu au reuşit să ajungă nici acum la destinaţie. Tabela electronică arată în aceste momente (n.r - duminică seară) o întârziere uriaşă, chiar şi pentru România. Două trenuri au 600 de minute întârziere, adică 10 ore. Ceea ce înseamnă ca pasagerii sunt pe drum de mai bine de 21 de ore.

Un alt tren de la Timişoara are o întârziere de 540 de minute, adică 9 ore. Iar altul 330 de minute, peste 5 ore. Şi nu este totul, întârzieri uriaşe, de 7 şi 9 ore, au cursele din Simeria şi Viena la Bucureşti.

Am discutat cu ministrul Transporturilor care susţine că abia de la anul vor fi despăgubiţi aceşti oameni exact ca în cazul curselor aeriene, când intră în vigoare un regulament european în acest sens. Astăzi (n.r - duminică), din păcate, ei vor primi cel mult nişte scuze şi cam atât.”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Accidente, localități fără curent, drumuri blocate. Urmările a 2 zile de COD PORTOCALIU

Iarna grea creează tot soiul de probleme. Zeci de localităţi sunt şi duminică seară fără apă sau curent electric. Luni şi marţi, şcolile din judeţul Timiş vor rămâne închise. În Cluj, o persoană şi-a pierdut viaţa în urma unei derapări.

Liviu Dragnea critică absența lui Carmen Iohannis la audierile de la Parchet

Liviu Dragnea a criticat absenţa soţiei preşedintelui Klaus Iohannis de la audierile de la Parchetul General, adresând ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, întrebarea de ce în cazul acestei anchete nu este chemat şeful statului.

Ploaia și ninsoarea transformă mersul pe stradă într-un calvar: „Sărim pârleazul”

Ninsoarea cea frumoasă de sâmbătă s-a transformat, duminică, în Capitală, în ploaie mohorâtă, aşa că bucureştenii care au ieşit pe străzi au dat de trotuare pline de zăpadă murdară şi de bălți la toate rigolele.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifre șocante care arată paranoia lui Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.