ProTV a fost prima alegere a publicului în noaptea de Anul Nou, la fel ca în tot anul 2025. Minutul de aur al Protevelionului

×
Publicitate

În noaptea de Revelion, ProTV a fost prima alegere a publicului. 6 milioane de români au urmărit cel puțin un minut din Protevelion. De altfel, în întreg anul 2025, ProTV și-a consolidat poziția de lider.

Postul nostru a condus în clasamentul audiențelor de-a lungul zilei, iar Știrile ProTV de la ora 19 au avut o cotă de piață aproape triplă față de televiziunea de pe locul doi. „Las Fierbinți”, „Românii au talent” și filmele difuzate în a doua parte a zilei au condus în preferințe. Pentru că ați fost alături de noi, vă mulțumim!

În noaptea dintre ani, ProTV a fost lider de audiență. Prin umor, momente de excepție, decoruri spectaculoase și o atmosferă de sărbătoare care a cucerit publicul, Protevelionul a înregistrat o cotă de piață de 36,9% în rândul publicului național cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani.

6 milioane de telespectatori au urmărit cel puțin un minut al show-ului de pe ProTV.

Minutul de aur, la 22:28, a adus peste 2,5 milioane de români împreună la cea mai spectaculoasă petrecere de final de an. La miezul nopţii, 40% dintre cei care aveau televizorul deschis se uitau la ProTV.

Protevelionul a încheiat un an în care ProTV și-a păstrat poziția de lider. În 2025, pe durata întregii zile, cota de piață medie a ProTV a fost de 22,2%, în timp ce televiziunea clasată pe locul secund a obținut sub 15 procente.

Postul nostru a condus în clasamentul audiențelor și în prime-time.

Iar Știrile ProTV de la ora 19 din timpul săptămânii și din weekend au fost din nou cele mai vizionate cu o cotă de piață medie aproape triplă față de principalul competitor.

Și știrile de dimineață, atât din zilele lucrătoare, cât și din weekend, precum și cele de la ora 13 și 17, au fost pe primul loc în preferinţele telespectatorilor.

Emisiunile de seară au atras, de asemenea, un public numeros.

Și în 2025, „Românii au talent” a fost cel mai vizionat show de televiziune din țară, cu o medie a cotei de piață de 30%. Pe locul trei s-a situat „Vocea României”, iar pe locul patru show-ul difuzat pe 1 decembrie, „Tu ești România”, în care am întins covorul roșu și i-am felicitat pe românii care fac lucruri extraordinare.

De asemenea, anul trecut, „Las Fierbinți" a fost cel mai vizionat serial, cu o medie a cotei de piață de 26.6%. Pe locurile 2 și 4 s-au clasat tot seriale difuzate de PROTV, „Betoane” și „Tătuțu”.

Iar primele 100 de filme cele mai vizionate au fost adjudecate toate de postul nostru.

Vă mulțumim că ne-ați fost alături! Spectacolul continuă și în 2026!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62603104
Trei bărbați din Constanța au deschis șampania în valurile mării, la 0 grade Celsius, de Anul Nou

Anul Nou a început cu o baie în mare, în Constanța. Trei bărbați au vrut să sărbătorească diferit intrarea în 2026 și au deschis șampania în valuri.

62603101
Primii copii născuți în 2026 în România. Sunt considerați speciali și norocoși

În noaptea de Revelion, când aproape toată lumea e pusă pe distracție și voie bună, în maternități au venit pe lume primii bebeluși din 2026.

62603139
Româncă stabilită în Crans-Montana, despre tragedia cu cel putin 40 de morți: „Am prieteni care și-au pierdut ambele fetițe”

Autoritățile din Elveția sunt în plină anchetă și nu pot vorbi încă despre identitatea victimelor. În bar se aflau foarte mulți tineri.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.