Probe de necontestat. Cum a molestat-o noaptea în mașină stomatologul din Pitești pe asistenta care venise să se angajeze

×
Publicitate

Medicul stomatolog din Pitești care la sfârșitul lui octombrie ar fi vrut să forțeze intrarea în Ambasada Rusiei la București, apoi a fost reținut pentru distrugere și amenințarea unui coleg de breaslă, este arestat acum pentru agresiune sexuală.

Acuzațiile vin din partea unei tinere de 24 de ani, asistentă medicală, care a vrut să se angajeze în cabinetul său.

Asistenta medicală de 24 de ani din Pitești s-a dus să discute cu medicul stomatolog, despre o eventuală angajare, la recomandarea unei rude. Bărbatul i-ar fi spus că trebuie să plece urgent din oraș, dar că pot sta de vorbă pe drum, în mașină. Ar fi oprit însă în câmp, unde, spune tânăra, a agresat-o sexual.

Ingrid Alexandrescu, avocata părții vătămate: „Vă dați seama, s-a trezit dusă pe un câmp, noaptea, cu mașina blocată...Forțată să facă niște gesturi care au stat la baza incriminării privind agresiunea sexuală și este foarte bine că nu și-a pierdut cumpătul, pentru că putea să-i fie chiar pusă în pericol viața.”

Probele ADN recoltate de polițiștii criminaliști chiar în acea seară de pe hainele tinerei îi confirmă povestea. Și raportul psihologic sugerează că victima nu minte.

Suspectul a fost reținut, iar astăzi judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Marius Rizea, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș: „Din verificările efectuate a rezultat că în seara de 5 septembrie 2025, într-o zonă izolată de pe traseul Curtea de Argeș-Pitești, bărbatul ar fi agresat sexual o tânără de 24 de ani."

Deocamdată, suspectul de 53 de ani a refuzat să facă declarații în fața instanței. Avocatul medicului susține că acuzațiile sunt pure invenții.

Cătălin Moraru avocatul medicului stomatolog: „Succesiunea de evenimente, așa cum o descrie parchetul și pe ce s-ar susține respectiva propunere, e doar o narațiune! Sunt temeiuri de nelegalitate și necloncludență.”

Doctorul stomatolog se află, deja, sub control judiciar, după ce a fost surprins de o cameră de supraveghere în timp ce stropea cu un material posibil inflamabil intrarea în cabinetul medical al unui coleg. Apoi ar fi călcat cu mașina trusa criminalistică a polițiștilor care făceau cercetări la fața locului.

Luna trecută, bărbatul ar fi încercat să forţeze cu maşina intrarea în ambasada Rusiei de la Bucureşti. Dosarul s-a clasat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62582744
Firmele care ocupau ilegal o clădire a Ministerului Economiei de 18 ani, evacuate prin decizie judecătorească: „S-a terminat”

Firmele care funcţionau de 18 ani într-o clădire de 1.500 de metri pătraţi a Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului fără să plătească chirie vor fi evacuate.

62594688
Două femei au fost găsite moarte în casă. O problemă la frigider le-a adus sfârșitul

Două surori din județul Iași, una de 65 de ani, cealaltă de 71 de ani, au fost găsite moarte în casă, intoxicate cu fum. Surse din anchetă spun că ambele femei erau decedate de câteva zile.

62594678
Ce a făcut bătrânul de 79 de ani imediat după ce și-a ucis colegul cioban. Unde l-au prins polițiștii

Un bătrân de 79 de ani din Medgidia a fost reținut de polițiști, bănuit de crimă. Un cioban a fost găsit mort într-o fermă din apropierea localității Cuza Vodă, județul Constanța.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.