Organizată în parteneriat cu R.A. Monetăria Statului și R.A. Imprimeria BNR, expoziția aduce în prim-plan cele mai importante momente din evoluția monedei naționale. Parcursul începe în epoca premodernă, odată cu circulația talerilor-lei olandezi în Țările Române, și ajunge până la cele mai recente emisiuni jubiliare de monede și bancnote ale Băncii Naționale a României.
Vizitatorii pot descoperi numeroase piese valoroase din colecția Muzeului BNR, strâns legate de istoria leului: monede și bancnote rare, coli de tipar, clișee, machete și matrițe monetare, coli cu separații de culoare sau bancnote imprimate. Ansamblul oferă o imagine completă asupra etapelor de realizare a monedei naționale, de la prima emisiune din 1867 până astăzi.
Concepută atât ca o prezentare a evoluției leului în contextul marilor momente din istoria României, cât și ca o incursiune în dezvoltarea tehnologiilor de producție monetară, expoziția reunește peste 500 de exponate. Publicul poate înțelege astfel și rolul leului ca instrument politic și simbol al identității și independenței statului român.
Pe lângă monedele și bancnotele expuse - dintre care multe sunt exemplare unicat din patrimoniul Muzeului BNR - atracția principală o reprezintă utilajele funcționale utilizate în procesul de fabricare a monedelor de circulație, puse la dispoziție de R.A. Monetăria Statului.
Expoziția poate fi vizitată în cadrul tururilor ghidate, organizate de luni până vineri, de la orele 10:00, 12:00, 14:00 și 16:00, printr-o programare pe site-ul oficial, potrivit BNR.




