Portretul lui Florin Buliga, bărbatul care și-a ucis soția și copiii. Cum era descris de cunoscuți

×
Publicitate

Florin Mircea Buliga a reuşit să ascundă foarte bine frământările sale. În viaţa de zi cu zi, era un părinte atent cu cei doi copii, implicat în educaţia lor şi un soţ care încerca să-şi rezolve problemele pe care le avusese cu alcoolul.

De asemenea, era şi administratorul unei afaceri, în care era apreciat de colegi şi clienţi. Dar, în tot acest timp, anchetatorii cred că în mintea lui țesea planul triplului asasinat şi căuta motivaţii în sfera spiritualităţii. La percheziţii, în maşina lui, au fost găsite droguri. 

”Cred în reîncarnare şi în existenţa vieţilor multiple”, le-a spus Buliga procurorilor. Bărbatul de 43 de ani a susţinut cu un calm desăvârşit că este convins că celor doi copii ai lui le este mai bine acolo unde sunt acum.

Tot anchetatorilor le-a declarat că nu regreta nimic şi că "în perioada sărbătorilor pascale trebuie să moară anumite persoane alese".

Părea un om echilibrat şi cu o viaţă armonioasă, însă era framanat de gânduri negre.

Daniel Dancă, procuror: ”Susţine că ar fi fost marcat de moartea mamei sale, care s-ar fi petrecut la vârsta de 14 ani, că atunci ar fi realizat unele lucruri. Acesta pretinde că era sigur că o să moară la vârsta de 38 de ani. Ulterior, când a constatat că nu s-a întâmplat lucrul ăsta, nu s-a mai gândit până anul ăsta, când, iarăşi... ceva legat de semnificaţia cifrei 6.”

Florin Mircea Buliga a avut probleme în trecut cu consumul de alcool şi a recunoscut că a avut o relaţie extraconjugală. De un an de zile, bărbatul îşi schimbase viaţa. Slăbise, mânca sănătos, iubea natura şi mergea pe munte.

El şi soţia lui, Monica, se ocupau de afacerea lor, un centru de terapii alternative, unde îi învăţau pe clienţii săi, majoritatea vârstnici, cum să aibă grijă de ei.

”În şedinţele pe care le ţinea ne dădea exemple de viaţă, cum să trăim, cum să facem. E ceva strigător... Nu vorbea de moarte. Nuu…”, spune un client marcat de cele întâmplate.

”Întotdeauna zicea: "Soţia mea e cea mai frumoasă, soţia mea e cea mai bună. Fără ea n-aş fi putut" Să nu mai vorbim de copii că îi diviniza", spune un alt client.

Cum a fost posibil ca un om care părea fericit alături de familie şi era amabil cu prietenii şi colegii şi nu avusese episoade de violenţă să ajungă la o triplă crimă, este un mister pentru apropiaţi.

Gabriel Diaconu, psihiatru: "Spectaculos de bine şi spectaculos de des, criminalii în serie sau criminalii psihopaţi ascund laturile tenebroase ale personalităţii lor. În ceea ce priveşte simptome, evident că sunt inadecvarea sexuală, plângerile repetate cu privire la viaţa de cuplu, tendinţa la promiscuitate, afectul superficial şi duplicitar vizavi de familie, prieteni, starea de fugă, starea de irascibilitate, exploziile comportamentale verbale, dar toate pe seama unei personalităţi carismatice, care seduce, duce de nas, care pare că este realizat, dar în tot acest timp nu este decât o mască."

Florin Mircea Buliga

Fiica suspectului, care îşi sărbătorise recent majoratul, era elevă la unul dintre cele mai bine licee din Braşov.

”Aveau o relate foarte ok, mergeau pe munte, la lac. L-am întâlnit o dată pe tatăl ei, din câte am văzut era un om destul de calm, nu părea deloc autoritar, era un om simplu. Pe Ioana o lăsa să iasă, era super libertin”, spune un coleg al fetei ucise de tată.

Profesorii copiilor susţin că părinţii erau implicaţi în educaţia lor. Chiar tatăl era cel care îi ducea la şcoală, dimineaţa.

Silvia Căbaș, diriginta fetei: ”Vesel, zâmbăreţ, respectuos... Mama, la fel, era deschisă către mine, către noi, absolut nimic nu trăda ce avea să se intâmple, părea familia perfectă, petreceau mult timp împreună, în timpul liber.”

Cei doi copii şi mama lor vor fi înmormântaţi la Piatra Neamţ, unde a crescut femeia. Cel care le-a luat viaţa va fi supus unei expertize psihiatrice la Bucureşti.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61949868
Învățământ obligatoriu de 15 ani. Copiii și-ar putea începe educația la 4 ani

Învăţământul ar putea deveni obligatoriu începând cu grupa mijlocie de la grădiniţă şi până la terminarea liceului. Deputaţii au aprobat miercuri un proiect de lege care prevede că de la vârsta de 4 ani copiii să înceapă deja educaţia.

61949862
Ce a observat un preot de la Mănăstirea Șinca Veche la bărbatul care și-a omorât familia

Bărbatul din Braşov, care a şocat întreaga ţară după ce şi-a omorât soţia şi copiii, a susţinut în fața anchetatorilor că nu regretă tripla crimă.

61949861
Dezastru în Maramureș. Peștii din râul Lăpuș au murit din cauza apei portocalii

Este dezastru în Maramureş, pe râul Lăpuș, dar şi în rezervaţia naturală Cheile Lăpuşului.

Recomandări
Elena mateescu diana buzoianu
Milioane de lei, fără nicio licitație. Ministrul Mediului continuă seria dezvăluirilor despre ANM. Mateescu: „Cheie politică”

Ministrul Mediului Diana Buzoianu acuză ANM că a făcut achiziții directe de milioane de lei în ultimii 4 ani, cu încălcarea legislației. În replică, șefa ANM, Elena Mateescu, spune că este victima unei campanii politice.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.