Polițistul care s-a împușcat în cap era victima din dosarul de corupție al șefilor din Poliția Dej și Cluj

×
Publicitate

Scene șocante, în Dej. Un polițist este în stare critică, după ce s-a împușcat cu arma din dotare.

Gestul extrem ridică multe semne de întrebare, mai ales că, spun colegii lui, agentul ar fi fost presat de șeful său, atunci când era ofițer de serviciu, să îi ponteze acestuia ore suplimentare. Întreg scandalul ar fi izbucnit în urmă cu o săptămână, când procurorii anticorupție au deschis o investigaţie asupra mai multor superiori din Poliţia Cluj.

Agentul s-a prezentat la sediul Poliției Dej, în jurul orei 8. A mers în sala de arme, pentru a-și ridica pistolul, iar apoi a apăsat pe trăgaci chiar în fața colegului pe care trebuia să-l înlocuiască.

Potrivit expertizei balistice, glonțul a ieşit prin geamul de la biroul care dă spre trotuarul din fata instituţiei.

Un echipaj medical a ajuns imediat la fața locului, unde i-a acordat agentului primele îngrijiri medicale.

Ulterior, acesta a fost transportat la Spitalul din Dej, în comă. De aici, a fost transferat la Spitalul Militar din Cluj.

Alina Ștreang, șefa UPU Spitalul Municipal Dej: „A venit în stare gravă, cu traumatism cranian, cu materie cenușie afectată. Era prea grav și neurochirurgia a decis că e în afara tratamentului./E ținut în viață de aparate."

Cazul a fost preluat de procurori.

Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol: „Înțelegem de la colegi că a existat o presiune foarte mare și, din ce înțelegem, neoficial, ar fi vorba despre una din victimele șefului acestei unităţi care este şi cercetat de DNA pentru purtare abuzivă, și ne referim aici la nenumăratele situații
în care acesta a fost și intimidat, disprețuit, jignit și așa mai departe. E vorba despre o constrângere a șefului poliției, la adresa colegului nostru, de a-i ponta în zilele de sâmbătă și duminică, când el nu era, de fapt, la serviciu."

Bărbatul ar fi fost, astfel, și în mijlocul unei anchete disciplinare interne.

Era cercetat disciplinar, din răzbunare

Agentul ar fi fost obligat frecvent să ponteze ore suplimentare pentru şeful lui, chiar dacă acesta nu se afla la birou. Cum a refuzat de câteva ori ordinele, ofiţerul de serviciu s-ar fi trezit implicat şi într-o anchetă disciplinară, sub pretextul că nu a respectat obligaţia de a raporta către superiorul direct orice eveniment.

Gabriela Groza, psiholog: „Presiunea de la locul de muncă poate fi extrem de solicitantă pentru unele persoane, mai ales dacă nu găsesc o soluție pentru asta. Poți să simți că nu ai valoare, că nimic nu are sens pentru tine. Când este vorba de o subordonare ierarhică pe care nu o poți gestiona, poți ceda."

Există și un Tel Verde Antidepresie unde sunt încurajați să sune toți cei care se află în situații de crize emoționale, sau care au nevoie să fie ascultați și tratați de specialiști în domeniu.


Polițistul are 39 de ani, este căsătorit și are un copil.

În urmă cu o săptămână, șeful Poliției Dej, superiorul direct al agentului, a fost reținut alături de fostul comandant al Poliției Cluj și de alți doi comisari șefi, pentru abuz în serviciu și fals în înscrisuri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62299670
Prețul maximal al energiei a rămas la stadiul de discuții în coaliție. Propunerea lui Ciolacu

Liderii politici discută despre un preţ unic, maximal, pentru energie.

62299660
Descoperire inedită făcută în timpul operațiunii de lărgire a plajei din Eforie Sud. Lucrările au fost oprite imediat

Descoperire inedită făcută în timpul operațiunii de lărgire a plajei din Eforie Sud. Scafandrii au găsit în zona numită Capul Turcului câteva resturi de lemn din structura unei corăbii, dar și bucăți de metal, cel mai probabil cupru.

62299631
Klaus Iohannis a aprobat dislocarea a peste 100 de militari români în Bosnia și Herțegovina

România asigură securitatea în regiune, nu doar primește. Un contingent de peste o sută de militari din Batalionul 26 infanterie ''Neagoe Basarab'' a fost dislocat de curând în Bosnia și Herțegovina, o altă zonă fierbinte din estul Europei.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.