Poliţistul care i-a împrumutat Dianei Şoşoacă motocicleta şi casca de poliţst a fost destituit. Explicaţiile MAI

62472378
News.ro

Poliţistul Valer Kovacs, cel care i-a împrumutat Dianei Şoşoacă motocicleta şi casca de poliţist, a fost destituit.

„Măsura disciplinară a fost luată conform prevederilor legale, după parcurgerea tuturor paşilor procedurali, la propunerea Consiliului de disciplină, constituit la nivelul instituţiei”, anunţă MAI

Conform Raportului de cercetare prealabilă, în esenţă, în cadrul cercetării prealabile, s-a reţinut faptul că, în intervalul iunie 2022 - martie 2024, cel în cauză a distribuit în spaţiul public, utilizând mai multe conturi pe diferite platforme de socializare, dar şi prin participarea în cadrul unor emisiuni TV, conţinut audio-video, care, prin mesajul şi afirmaţiile făcute, a adus jigniri unor categorii profesionale în ansamblul lor (magistraţi etc.), a exprimat opinii contrare intereselor României sau preferinţe politice, a încălcat obligaţia de a respecta confidenţialitatea datelor dobândite în timpul serviciului, a difuzat materiale care au instigat la indisciplină, a fost lipsit de respect faţă de colegi sau alte persoane şi nu a asigurat informarea corectă a cetăţenilor, precizează MAI.

Anterior acestei măsuri, agentul de poliţie a fost sancţionat în repetate rânduri, fără a manifesta regret pentru faptele comise sau respect pentru statutul de poliţist, subliniază MAI, iar acesta poate contesta actul administrativ, conform prevederilor legale.

„Mi se impută că aş fi adus atingere onoarei instituţiei din care fac parte”, susţine Valer Kovacs într-un dialog cu liderul AUR George Simion, postat pe Facebook. El spune că i se reproşează că a făcut poză cu europarlamentarul Cristian Terheş, precizând că dosarul referitor la faptul că i-a oferit Dianei Şoşoacă motocicleta reprezintă un alt dosar.

Kovacs mai afirmă că a fost omul care a aplicat cele mai multe sancţiuni administratorilor de drum pe tronsonul de autostradă.

„Cum aş putea eu să mă reprofilez? Sau ce aş putea? Să mă apuc de taxi?”, se întreabă el.

În afară de George Simion, în apărarea sa a intervenit şi europarlamentarul Cristian Terheş, care a susţinuit că motivul real al destituirii este că Valer Kovacs a amendat în mai multe rânduri CNAIR, pentru faptul că nu au protejat cum se cuvine carosabilul, lucru ce l-ar fi nemulţumit pe ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

La sfârşitul lunii mai, poliţistul a fost cercetat disciplinar după ce i-a împrumutat Dianei Şoşoacă motocicleta de serviciu, dar şi casca de poliţist şi a făcut o fotografie alături de aceasta. Poliţia Română a anunţat atunci că a demarat verificări, după ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu agentul de poliţie, îmbrăcat în uniformă, verificările vizând posibila încălcare a Statutului Poliţistului.

La acel moment, Kovacs a cerut prietenilor săi să îl susţină şi să trimită mesaje pe adresele de e-mail ale Ministerului de Interne şi Guvernului României.

„Eu nu fac politică de nicio culoare”, spunea el, deşi posta pe reţelele de socializare mesaje similare celor promovate de Diana Şoşoacă şi avea apariţii la Zeus TV, alături de Luis Lazarus, un apropiat al Dianei Şoşoacă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62472368
Doi tineri căsătoriți de doar două luni și-au găsit sfârșitul pe „Drumul morții”. Tragedia a fost filmată | VIDEO

Doi soți au murit sâmbătă într-un acccident rutier produs pe DN2, la ieșirea din municipiul Buzău spre Ploiești. Mașina lor s-a izbit de o camionetă pe contrasens. Impactul violent a fost surprins de o cameră de bord.

62472364
O familie este cercetată penal pentru o plimbare ilegală cu mașina. Ce au descoperit polițiștii din Iași

Un bărbat și o femeie, ambii cetăţeni români, sunt cercetați penal după ce soțul a fost prins conducând, deşi nu avea acest drept, iar soția pentru că i-a încredințat autoturismul, deși știa că nu are dreptul de a conduce.

62472358
Un simbol reconstruit în inima Transilvaniei. Biserica scufundată de la Bezid a renăscut din ape și este deschisă turiștilor

Biserica dintre ape de la Bezid, județul Mureș, importantă atracție turistică a zonei a fost reconstruită.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.