Polițiști de meserie, artiști în timpul liber. Sute de oameni le admiră operele

×
Publicitate

Deşi au o meserie care îi solicită aproape tot timpul, iar viaţa lor nu e lipsită de pericole, unii poliţişti îşi găsesc timp şi pentru pasiunile lor, care devin inspiraţie pentru cei din jur.

Doi criminalişti din Alba-Iulia au fost vedete, zilele acestea, după ce sute de curioşi le-au admirat lucrările de artă şi colecţiile impresionante de cărţi cu autografe ale scriitorilor.

Cu o carieră de peste 20 de ani în poliţie, comisarul de poliţie Cristian Mureşan, şef la serviciul de investigaţii criminale, are o pasiune inedită. Colecţionează cărţi ale scriitorilor români, unele dintre ele în ediţii limitate, cu autografe originale sau dedicaţii.

Sutele de volume ale unor scriitori din literatura românească, Lucian Blaga, Marin Preda, Anton Holban, fotografii vechi de aproape 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, dar şi acte cu semnătură lui Mihai I şi a lui Ion I. C. Brătianu fac parte din impresionanta colecţie a poliţistului.

Comisar şef Cristi Mureşan, IPJ Alba: "Sunt cumpărate în cadrul anumitor târguri, de la anticariate sau chiar de la magazine. Unele sunt cumpărate de la case de licitaţii, una e venită chiar din Franţa. Se completează foarte bine cu ceea ce lucrez eu, de identificare a persoanelor care comit infracţiuni."

Pe lângă pasiunea pentru meseria sa, Georgiana, o tânără poliţistă în vârstă de 32 de ani, este preocupată şi de grafică şi pictură. Stă ore în şir în fata șevaletului pentru a reda cât mai în detaliu trăsăturile umane.

Subinspector Georgina Pienariu, IPJ Alba: "Pasiunea pentru desen o am de când eram copil. Nu implică foarte mare lucru din partea mea, pentru că vine de la sine, o pornire naturală. Mă ajută să mă relaxez. Eu lucrez după fotografii, toată expoziţia are la bază reproducerea unor fotografii de familie." 

Colecţiile celor doi oameni ai legii au fost admirate de colegii lor. 

Cei doi spun că, în funcţie de cât de mult îşi vor îmbogăţi colecţiile, vor expune şi anul viitor.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62032215
Frigul s-a întors în România. La munte, oamenii s-au luptat cu zăpada

După câteva zile foarte calde, de primăvară târzie, iarna s-a întors la munte. Drumarii au fost nevoiți să intervină pe câteva șosele care traversează zone înalte, iar în stațiunile montane s-a așternut un strat nou de zăpadă.

62000782
Timmermans avertizează PSD: ”Asta este de neacceptat pentru familia mea politică”

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat luni în legătură cu România că ”ar fi o tragedie dacă o țară care a realizat atât de multe în lupta împotriva corupției la nivel înalt ar lua-o în direcția opusă”.

62031601
Drogurile găsite sub o barcă pe Dunăre valorau mai mult decât tot bugetul unor ministere

300 de milioane de euro: aceasta este suma pe care ar fi putut să o obţină traficanţii din vânzarea tonei de cocaină găsită pe 23 martie aproape de Sfântu Gheorghe. 

Recomandări
Shutterstock 2331583131 1
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert

O dronă a fost detectată în noaptea de miercuri spre joi, timp de aproximativ un minut, în spațiul aerian național, la sud-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României. 

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.