Prima reacție a lui Piedone după ce a fost plasat sub control judiciar: „Azi se deschide şampania în hoteluri și restaurante”

62561801
Inquam Photos / George Calin

Cristian Popescu Piedone, președintele ANPC, a fost plasat sub control judiciar și nu își mai poate exercita funcția. La ieșirea de la DNA, a declarat că nu a avertizat niciun hotel cu privire la verificări.

Preşedintele APNC, Cristian Popescu Piedone, plasat sub control judiciar cu interzicea exercitării funcţiei, a afirmat, la ieşirea din sediul DNA, că funcţia este „periodică şi trecătoare” şi a adăugat că „probabil azi se deschide şampania la marile retailuri, restaurante şi hoteluri”.

El susţine că nu a existat nicio discuţie între el şi proprietarul hotelului pe care procurorii afirmă că l-ar fi avertizat cu privire la control.

„Nu există nicio convorbire între mine şi Radu Ruşanu (proprierarul hotelului care ar fi fost avertizat – n.r). De peste 35 de ani, de dinainte de Ceauşescu, este hotelul meu favorit”, a declarat Cristian Popescu Piedone, după ce a ieşit pentru a doua oară din sediul DNA.

El susţine că a cerut oficial ca delegaţiile din cadrul Comandamentului Prahova să stea la hotelul respectiv, dar i s-a transmis că nu există camere suficiente.

Întrebat de ce a folosit telefonul şoferului pentru a apela, Popescu Piedone susţine că i s-a descărcat bateria.

Preşedintele ANPC a fost plasat sub control judiciar şi nu are dreptul de a-şi exercita funcţia.

„Funcţia este periodică şi trecătoare. Oamenii drepți rămân mai departe şi am demonstrat, nu o dată, de mai multe ori multe ori (…) Funcţia o va prelua altul şi altul. Probabil azi se deschide şampania la marile retailuri, restaurante şi hoteluri”, a mai declarat Cristian Popescu Piedone.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut, marţi, percheziţii la cinci adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova şi Constanţa, una fiind sediul unei instituţii publice. Descinderi au fost inclusiv la locuinţa lui Cristian Popescu Piedone din Bragadiru şi la un complex din Mamaia unde el era cazat, într-un dosar în care şeful ANPC este suspectat că a avertizat un hotel din Sinaia despre un control.

Cristian Popescu Piedone a declarat că nu a coordonat comandamentul pentru Valea Prahovei, dar a recunoscut că proprietarul hotelului (n. red. Dan Radu Ruşanu) este prietenul său de mulţi ani.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62560934
Răsturnare de situație. Ciobanul care a anunțat că s-a întâlnit cu Emil Gânj a mințit, pentru recompensa de 5.000 de euro

Autoritățile se confruntă din nou cu informații false în cazul bărbatului din Mureș căutat de două săptămâni pentru că și-ar fi ucis iubita și i-a incendiat casa.

62561793
Salarii în funcție de performanță în spitale. Managerii și șefii de secție, primii evaluați după criterii clare din toamnă

Autoritățile din sistemul sanitar vor să impună criterii de performanță pentru plata managerilor de spitale, a șefilor de secție și a medicilor.

62561785
Cel mai mare sistem de stocare a energiei din țară, autorizat la Cluj. Va dubla capacitatea de stocare a României

România își crește capacitatea de stocare a energiei în baterii. Un sistem de mari dimensiuni care va fi amplasat în Cluj a fost autorizat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.