Peste 4.000 hectare de vegetație au ars într-o singură zi. Autoritățile fac apel la oameni să nu mai incendieze terenurile

×
Publicitate

Peste 4.000 de hectare de vegetație, câmpuri și păduri au ars într-o singură zi.

Au fost incendii, în 13 județe, iar în multe zone pompierii încă se luptă cu flăcările.

Autoritățile fac apel la oameni să nu își mai incendieze terenurile și să fie atenți mai ales că s-au produs și tragedii - două persoane au murit. Vegetația este foarte uscată se aprinde repede, iar focul se extinde în câteva minute.

În Lăpuș, județul Maramureș, localnicii au încercat și ei să dea o mână de ajutor. Dar focul a fost greu de stăpânit.

Aici, incendiile s-au întețit. În două ore, salvatorii au pornit spre 12 intervenții. În mare parte incendiile sunt provocate de oameni care au vrut să își curețe terenurile.

În Caraș Severin au ars până acum peste 2.000 de hectare de vegetație uscată și pădure.

Flăcările au ajuns și în zona de case.

În munți se intervine cel mai greu. Pompierii nu pot ajunge până acolo, așa că se bazează pe sprijinul aerian. Până acum, șapte persoane au fost amendate pentru că și-au incendiat terenurile.

În judeţul Hunedoara, au fost date 19 amenzi, în trei zile. Ultimul raport al Departamentului pentru Situații de Urgență vorbește de incendii în 13 județe.

Suprafața afectată depășește 4.000 de hectare.

Amenda pentru incendiere intenționată este între 7.500 lei și 15.000 lei, pentru persoanele fizice. Pentru cele juridice, este între 50 și 100.000.

În timp ce câmpurile și pădurile ard, în cele 40 de lacuri de acumulare din țară nivelul apei a scăzut dramatic. Coeficientul de umplere a ajuns la 56% la sută, aproape de minimul ultimilor 15 ani, potrivit Administrației Naționale Apele Române.

La Măneciu, în Prahova, mai e apă doar pe fundul lacului. Gradul de umplere este de numai 23 la sută, cel mai scăzut de până acum.

Valentina Miclescu:
”Atât de sec nu l-am mai văzut niciodată.”

Apa de aici ajunge la mii de oameni, în comunele aflate în aval, până la Ploiești.

”Ne rugăm la Dumnezeu să ne dea ploaie cât de multă, să se umple la loc.”

Și lacul Tărlung, care alimentează Brașovul, a secat pe jumătate.

”În mod normal, aici ar fi trebui să fie apă. Acum, nivelul lacului de acumulare este cu 6 metri mai jos decât nivelul optim de exploatare.”

24 de râuri din cele 120 monitorizate de Apele Române au debitul mai mic decât minimul necesar, pe anumite secțiuni.

Această hartă arată prognoza hidrologică pentru luna martie. În zonele colorate cu galben, debitul râurilor va fi la 30% din normal, iar în cele verzi - la jumătate.

Radu Taus, fermier din Feldioara: ”Am avut precipitaţii în ianuarie şi februarie cu 80% mai puţin ca de obicei.”

Zăpada căzută în februarie a făcut ca pământul să se mențină, totuși, umed, dar n-a fost suficientă pentru a umple lacurile și a mări debitele râurilor.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62526389
Filmul violențelor comise în Centrul Vechi al Bucureștiului de susținătorii lui Călin Georgescu. ”Noi suntem poporul, băăă!”

Incidentele violente, izbucnite duminică seară în Centrul Vechi din București, sunt anchetate în mai multe dosare penale.  

62526399
Cum îi instiga Horațiu Potra la violență pe susținătorii lui Călin Georgescu: ”Ieșiți acum, ieșiți cu armele! La luptă!”

Pe lângă distrugerile și agresiunile din Centrul Vechi al Bucureștiului, polițiștii au deschis mai multe dosare penale și pentru instigare la violență.

62526401
Criză de personal pe litoralul românesc. Bulgaria încearcă să îi atragă pe angajați cu salarii mai mari

Litoralul bulgăresc se confruntă cu cea mai gravă criză de personal din ultimii zece ani. Peste 30% dintre angajații cu experiență au plecat în hotelurile din Spania, Grecia și Italia.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.