Persoanele care își montează panouri fotovoltaice riscă să fie limitate la o anumită capacitate. De ce s-a ajuns aici

×
Publicitate

Cei care își montează panouri fotovoltaice ar putea fi limitați la o anumită capacitate. Consumul locuinței și un plus de cel mult 30%, a anunțat președintele Autorității de Reglementare în Domeniu.

Propunerea vine după ce unii prosumatori și-au instalat mai multe panouri decât au nevoie și, astfel, susține ANRE, apar dezechilibre în rețeaua de distribuție. Specialiștii atrag, însă atenția că rețelele au mare nevoie de investiții.

Printre cei peste 77.000 de prosumatori sunt și români, care au instalat mai multe panouri decât aveau nevoie pentru a acoperi consumul locuinței, mai ales printre cei care au primit fonduri de la stat, spune președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Fie pentru că aveau mult loc pe acoperiș, fie pentru a câștiga bani din ceea ce produc în plus, iar acest fenomen ar duce la dezechilibre în rețeaua de distribuție.

George Niculescu, președintele ANRE: „Luăm în considerare un procent ca să facem această instalare de panouri fotovoltaice pe care să îl raportăm la consumul pe care îl avem deja avizat. Ne crește consumul în locuință, de aceea luăm în considerare că capcitatea de producție pe care să o montăm să fie mai mare decât consumul într-un procent de 20-30%”.

Potrivit președintelui ANRE, urmează să se stabilească și care va fi acest procent, după discuții cu specialiștii. Însă, probleme pot apărea și dacă sunt mulți prosumatori în aceeași zonă.

Ce poate duce la dezechilibre în rețea

De exemplu, să presupunem că pe o stradă sunt opt case, care au instalate panouri fotovoltaice din zece. Ziua, atunci când este soare, toate aceste panouri produc energie, iar în acest timp, consumul este foarte mic, pentru că, în general, oamenii nu sunt acasă ziua. Astfel, această diferență ar putea duce la dezechilibre în rețea și chiar deconectări.

Pe de altă parte, o compensare pentru energia livrată în rețea, poate dura 24 de luni. Așa că, pentru a consuma energia produsă de soare, specialiștii le recomandă prosumatorilor echipamente de stocare sau, acolo unde se poate, să își programeze mașina de spălat sau mașina electrică să funcționeze ori să se încarce în timpul zilei sau în weekend, pentru a reduce riscul de a fi probleme în rețea.

Pe de altă parte, investițiile în rețelele de distribuție au fost puține în ultimii ani.

Dan Tudose, reprezentantul unei firme de instalări panouri: „Ăsta este un semnal de alarmă pentru ca distribuitorii să investească în dezvoltarea rețelei inteligente de preluare a energiei electrice, să avem tarif diferențiat. Vrei să consumi energia de exemplu în weekend, atunci când niciun consumator industrial nu consumă, ai un tarif mai mic și îți încarci mașina electrică în weekend cu un tarif mai mic. La fel și peste noapte”.

Numărul prosumatorilor va crește și mai mult în următorul an. Prin programul de finanțare „Casa Verde” ar urma să primească fonduri peste 80.000 de oameni.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62389207
Cum s-a produs explozia din Sibiu, în urma căreia au murit doi oameni, soț și soție. „La mine, au zburat ușile”

Doi oameni au murit, iar câteva zeci s-au speriat îngrozitor, după ce o explozie puternică, urmată de incendiu, a zguduit un bloc din Sibiu.  

62386155
Patru persoane au fost rănite într-un accident în Mehedinți, pe DN 56A. Traficul este oprit pe ambele sensuri

Un accident rutier soldat cu patru persoane rănite a avut loc, duminică după-amiază, pe DN 56A, în localitatea Hinova din judeţul Mehedinţi, anunţă Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

62389267
Gest șocant al individului oprit cu forța pe DN1. Înainte să fure mașina, a trecut cu roțile peste picioarele proprietarei

Un incident șocant s-a petrecut în nordul Capitalei. Un individ extrem de periculos a furat o mașină din parcarea unui mall și a pornit într-o goană nebună, pe DN1, spre județul Prahova.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.