Patru persoane din Iași, între care doi minori, reținute pentru trafic de droguri. Ce au mai găsit polițiștii la percheziții

62390023

Patru persoane, inclusiv doi minori, au fost reţinute pentru trafic de droguri, în urma unor percheziţii desfăşurate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi.

”La data de 26 septembrie 2023, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii traficului de droguri de risc. Din cercetări a reieşit că, în perioada august - septembrie 2023, două persoane bănuite minore ar fi comercializat, în mod repetat, canabis, consumatorilor din municipiul Iaşi, individual sau cu sprijinul altor trei. Comunicarea cu clienţii, preponderent minori, s-ar fi realizat prin intermediul unor aplicaţii online şi a reţelelor de socializare, ulterior, tranzacţiile ar fi fost realizate direct”, anunţă DIICOT, potrivit news.ro.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate 1,22 kilograme de canabis, cântare electronice de mare precizie, grindere, laptopuri, 23.470 de lei şi 1.120 de euro.

În baza probatoriului administrat în cauză, procurorul de caz a dispus reţinerea faţă de 4 persoane, pentru 24 de ore, dintre care doi minori, precum şi măsura controlului judiciar, faţă de o persoană.

În cursul zilei de miercuri,, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi, cu propunere de arestare preventivă a celor 4 reţinuţi.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62390013
O adolescentă din București este de negăsit de o săptămână. Poliția cere sprijinul cetățenilor

Poliţia Capitalei solicită sprijinul cetăţenilor pentru găsirea unei adolescente a cărei dispariţie a fost anunţată în urmă cu aproape o săptămână, însă abia miercuri familia şi-a dat acordul pentru mediatizarea cazului.  

62387827
Estimările lui Marcel Boloș: taxa pe profitul băncilor va aduce 350 milioane de lei la buget. Situația redevențelor

Impozitul de 2% aplicat băncilor va aduce 350 de milioane de lei la buget, estimează ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Alte 600 de milioane de lei vor veni din sectorul exploatării petrolului și a gazelor.

62388771
Un microbuz școlar a fost implicat într-un accident rutier în Cluj. O polițistă a fost rănită

Un microbuz şcolar a fost implicat, miercuri, într-un accident rutier în municipiul Cluj-Napoca. O femeie, poliţist local, a fost rănită, scrie News.ro.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.