Patru bebeluși ar fi murit la Spitalul Județean din Cluj-Napoca din cauza unor infecții spitalicești. Acuzațiile părinților

bebeluș prematur
Getty

Mai mulți părinți susțin că bebelușii lor au murit din cauza unor infecții spitalicești, la scurt timp după naștere, la Spitalul Clinic Județean din Cluj-Napoca.

Săptămâna trecută, deputatul USR Emanuel Ungureanu a acuzat conducerea spitalului că mușamalizează cazurile de morți suspecte în urma unor infecții cu bacterii multirezistente.

„Bebelușul Emanuel a murit cu zile din cauza unei infecții nosocomiale contactată pe secția Ginecologie 1 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj! Acum câteva zile, m-a contactat tatăl lui Emanuel, un copil care a murit la câteva zile după ce s-a născut. La câteva zile, am aflat că și alți părinți au trecut prin aceeași tragedie, au fost infectați cu bacterii provenite de pe aceeași secție, încă 2 copii, Amira și Elias. Familiile celor 3 copii au făcut plângere la Parchet împotriva Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj”, a transmis deputatul USR, potrivit Monitorul de Cluj.

Într-una dintre situații, mama a fost infectată cu E-coli pe secția de ginecologie, iar infecția a ajuns la copilul nenăscut.

„Cu ce este vinovată mama? Bacteria cu care a fost infectată în spital i-a omorât copilul! DSP Cluj s-a prefăcut din nou că face un control. Voi vrea să văd rezultatele și le voi face publice! Familiile Cical, Todașcă și Verdeș și-au pierdut copiii și luptă cu multă durere pentru dreptate și pentru tragerea la răspundere a celor vinovați! Repet, trei copii din județe diferite: Suceava, Cluj, Bistrița, au murit la interval de câteva zile, infectați pe aceeași secție și conducerea Spitalului Județean Cluj”, mai spune deputatul.

Citește și
casă arsă
Tragedie în județul Vaslui. O bătrână a ars de vie, iar fiul ei a fost transportat la spital, după ce casa le-a luat foc

„Între timp, ministrul Sănătăţii Rafila este în vizită la Havana, se odihnește în hoteluri de lux și semnează contracte de consultanță de milioane de euro...Zero controale în spitalele din România în mandatul lui Rafila, consecința, lipsă de ordine și disciplină, deci, sute de morți evitabile”, a continuat Emanuel Ungureanu.

Deputatul USR cere demisia conducerii spitalului

Emanuel Ungureanu a acuzat, luni, spitalul din Cluj Napoca de faptul că nu respectă protocoalele și că intră în instituția medicală cu aceleași încălțări și cu aceeași îmbrăcăminte cu care ies în curtea unității.

”Avem cel puţin patru bebeluşi morţi, niciun responsabil, o linişte totală la DSP, o anchetă ameţită anunţată de Ministerul Sănătăţii, care are în frunte un ministru al Sănătăţii care este astăzi în Cuba, într-o excursie de lux”, a afirmat, luni, Emanuel Ungureanu, la Spitalul Clinic Judeţean Cluj-Napoca, acolo unde a mers însoţit de părinţii mai multor bebeluşi care au murit.

El a reclamat că pe fişele copiilor ”aproape că scrie cu litere mari: moarte naturală”, iar conducerea spitalului ar da vina pe părinţi.

”Nişte părinţi distruşi de durere umblă cu nişte foi în faţă şi spun: spitalul declară că eu mi-am infectat copilul, că am venit cu infecţia de acasă şi sunt buletine de analiză care arată că părintele vine sănătos, fără nicio infecţie, ia bacteria E-Coli de la Ginecologie 1, infectează fără să vrea copilul, care moare, vine conducerea spitalului şi spune: e de vină părintele. Vine părintele în vizită la copil să ducă mâncare, pentru că mâncarea nu este de bună calitate. Este îmbrăcat din cap până în picioare. Infirmierul care vine şi-l îmbracă pe părinte din cap până în picioare, să nu-i dea ceva copilului sau mamei, intră încălţat cu încălţămintea de clinică, după ce iese afară, în sala de operaţie aseptică. Asistentele din Ginecologie 1 ies cu echipamentul de clinică afară, fumează, intră înapoi cu acelaşi echipament. Când se întâmplă o tragedie şi se infectează bebeluşii, mor, de vină sunt părinţii, nu personalul medical care nu este disciplinat. (...) Le-au spus cu cinism: statistic, sunt copii care mai mor, peste tot mor”, a afirmat Emanuel Ungureanu.

„Mor oamenii şi primul instinct este cum să ascundem rahatul sub preş”

El a susţinut că pe grupurile de WhatsApp ale personalului medical din spital angajaţii se plâng că nu au suficiente materiale sanitare, nu au dezinfectanţi pentru a se ”îngriji de copii cum trebuie”, el acuzând conducerea spitalului că ”tace”.

”Medicii, când îi întrebaţi, spun pe şoptite, încet: n-avem materiale sanitare, nu avem instrucţiuni, nu se respectă protocoalele, nu există ordine şi disciplină. Mor oamenii şi primul instinct este (...) cum să ascundem rahatul sub preş, cum să dăm vina pe părinţi, cum să dăm vina pe alţii decât pe noi”, a spus parlamentarul.

El a adăugat că nu contestă profesionalismul unora dintre medicii din spital, dar a reclamat că aceştia nu pot impune disciplina subalternilor lor.

Ungureanu a cerut demisia managerului spitalului, Claudia Gherman, despre care a spus că este anchetată penal ”în urma unui caz de malpraxis”, arătând că aceasta ”nu o să vorbească niciodată despre reguli şi disciplină pentru că le-a încălcat ea”.

„Nu am încredere în Ministerul Sănătății nici să trec strada”

Ungureanu a solicitat, de asemenea, Corpului de Control al primului ministru să facă verificări la unitatea sanitară din Cluj.

”Nu am încredere în Ministerul Sănătăţii nici să trec strada, nu am încredere în nicio instituţie de control din Ministerul Sănătăţii, la Inspecţia Sanitară de Stat este o doamnă care e medic veterinar. La Corpul de Control al primului ministru Ciucă mai sunt specialişti independenţi care pot să facă controlul”, a justificat parlamentarul.

El a acuzat conducerea spitalului: ”Sunteţi criminali cu premeditare, nu faceţi nimic ca să preveniţi şi acum este tăcere”.

Ungureanu a povestit că, la aflarea veştii că va face declaraţii la spital, conducerea unităţii sanitare a trimis un purtător de cuvânt care să-i aducă la cunoştinţă că nu are voie să organizeze acolo conferinţa de presă.

”Asta-i interesează, să închidă gura, cu ordine de ministru”, a adăugat Ungureanu, arătând că bebeluşii morţi şi părinţii acestor sunt victimele unui ”stat ticălos, cinic, nesimţit, ordinar”.

„Eu nu mi-am ţinut copilul în braţe decât mort”

Anca Todaşcă, una dintre mamele care şi-au pierdut copiii în urma unei infecţii, a povestit că s-a internat la spitalul din Cluj în luna septembrie, femeia spunând că are analize care arată că nu avea nicio bacterie la internare. În perioada de 21 de zile de internare, ea a contractat E. coli, a născut prematur, iar copilul a murit după şapte zile. Ea a spus că nu a fost tratată pentru bacterie, deşi aceasta a apărut la analize în timpul internării.
”Când am întrebat cum e posibil să iau E.coli în spital, au ridicat din umeri. (...) Nu mi s-a dat nicio explicaţie”, a povestit femeia, scrie news.ro.

Fosta pacientă a povestit că păturile nu erau schimbate de o pacientă la alta, că după ce spălau pe jos îngrijitoarele mirosea urât şi că a căutat dezinfectant în spital, dar nu a găsit.

Ioana Cicală este o altă mamă care şi-a pierdut bebeluşul, ea văzându-şi copilul murind în spital. Femeia a povestit că a ajuns de urgenţă, în luna august, la spital pentru a naşte, având un test pozitiv COVID, vaccinată fiind şi trecută prin boală.

”Eu, fiind cu COVID, m-au izolat 7 zile, nu am avut voie să văd copilul ca să nu dau copilului COVID. (...) După şapte zile mi s-a dat voie să-mi văd copilul, timp în care aveam informaţii doar telefonic, mi se spunea copilul este stabil şi nu există modificări patologice în analizele lui de sânge. (...) Copilul a trăit 24 de zile. A avut un sepsis sever în sânge, toate analizele arată lucrul acesta. I s-au administrat opt antibiotice care se dau pentru infecţii bacteriene severe. Şi ei au pus decesul copilaşului meu pe seama că au am fost infectată cu COVID şi că a fost prematur, fără să mi se spună că a fost infectat cu bacterie. Menţionez că copilul meu a fost izolat, la un moment dat, după vreo 9 zile de viaţă, într-o sală de terapie, cu o altă fetiţă care a murit înaintea copilaşului meu cu o săptămână. Fetiţa care a murit a fost confirmată cu o bacterie intraspitalicească şi părinţii au în acte scrisă bacteria respectivă. (...) Eu nu mi-am ţinut copilul în braţe decât mort”, a povestit femeia.

Ea a povestit că, după zile întregi de tratament cu antibiotice, copilului i-au fost recoltate probe pentru hemocultură cu cinci zile înainte de a muri. Ea a susţinut că nu a avut nici măcar ”condiţii minime” cât timp a fost internată, neavând nici măcar o chiuvetă unde să spele instrumentele folosite pentru a trimite copilului lapte.

Ambele familii au precizat că au luat legătura cu avocaţi pentru a da spitalul în judecată.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Un adolescent băut și fără permis s-a urcat la volan și a produs un accident cu șase răniți, în Dej
Un adolescent băut și fără permis s-a urcat la volan și a produs un accident cu șase răniți, în Dej

Un minor de 17 ani, fără permis şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a produs, duminică, un accident în Dej, în urma căruia a fost rănit şi transportat la spital, alături de alţi cinci tineri care se aflau cu el în maşină.

Tragedie în județul Vaslui. O bătrână a ars de vie, iar fiul ei a fost transportat la spital, după ce casa le-a luat foc
Tragedie în județul Vaslui. O bătrână a ars de vie, iar fiul ei a fost transportat la spital, după ce casa le-a luat foc

O tragedie a avut loc în localitatea Codăești, din județul Vaslui.O femeie de 84 de ani a murit, iar fiul ei a ajuns la spital intoxicat cu fum, după ce casa lor a fost cuprinsă de flăcări.

Recomandări
Klaus Iohannis discută astăzi cu liderii partidelor parlamentare, pentru a rezolva criza politică. USR participă separat
Klaus Iohannis discută astăzi cu liderii partidelor parlamentare, pentru a rezolva criza politică. USR participă separat

Noua rundă de negocieri pentru formarea Guvernului, purtate de PSD, PNL și UDMR, s-a încheiat sâmbătă seară fără a se ajunge la o înțelegere.

VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit
VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit

Un accident de autocar urmat de un incendiu s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi, sâmbătă, în statul brazilian Minas Gerais (sud-est), a anunţat poliţia, citată de AFP, potrivit News.ro.

La Rânca a început deja vacanța de Crăciun. Turiștii au primit pomana porcului, țuică și vin fiert, direct pe pârtie
La Rânca a început deja vacanța de Crăciun. Turiștii au primit pomana porcului, țuică și vin fiert, direct pe pârtie

Pentru unii români a început deja vacanța de Crăciun, iar cei care au ajuns la Rânca, în Gorj, au intrat repede în atmosfera de sărbătoare.