Păpuşi gigantice, pe străzile din Timișoara. Uriaşii din Catalonia au făcut spectacol la festivalul ”Viva la Strada”

×
Publicitate

Pe străzile din Timișoara a fost un adevărat carnaval, odată cu începerea festivalului catalan "VIVA LA STRADA".

Păpuși gigant au dansat prin mulțimea de oameni, de la Bastionul Theresia până în centrul orașului. Uriașii reprezintă simbolurile culturii celor patru provincii catalane.

Impresionantele păpuși gigant au 4 metri înălțime. Din exterior par ușor de mânuit, însă păpușarii au purtat pe umeri în jur de 70 de kilograme.

Femeie: „Este foarte interesant și copiii sunt foarte încântați.”

Femeie: „Îi place fetiței foarte mult, e încântată.”

Reporter: Care păpușă își place cel mai tare?

Copil: „Aia în mov!”

În prima zi de festival au defilat uriașii din Barcelona.

Oriol Ramirez Carol, vicepreședinte asociație Adifolk: „Sunt patru echipe de giganți care reprezintă cele patru provincii catalane care sunt Barcelona, Girona, Tarragona și Lleida, și în fiecare zi în care vom fi aici, la Timișoara, protagonistul va fi una dintre aceste provincii.”

Parada a început de la Bastionul Theresia și a continuat prin trei piațete din centrul orașului.

Bărbat: „Foarte bine lucrate că de aia am venit de aproape, să vedem detaliile. Că din exterior de acolo, de la distanță, se vede foarte frumos.”

Fetiță: „Îmi place cea mov și cea cu evantai.”

José Miguel Viñals, Consulul Onorific al Spaniei la Timișoara: „Fiecare localitate în Catalonia are o pereche de păpuși uriașe. Nu ies foarte des, pentru că sunt delicate, dar ies când este o zi mare în orașul respectiv.”

Festivalul este organizat de Teatrul Merlin din Timișoara.

Laurențiu Pleșa, manager al Teatrului Merlin Timișoara: „Viva la Strada a apărut mai bine în ochiul publicului, în acest an bazat, legat și de Capitala Culturală Europeană care suntem noi, timișorenii.”

Punctul final a fost din nou la Bastionul Theresia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62353707
„A intrat apa în biserică. Avem apă de un metru”. Vremea rea a făcut din nou probleme în județul Arad

Un cod portocaliu de vreme severă a creat mari proble în judeţul Arad. Cel mai rău a fost în localitatea Toc, unde apa a intrat în zeci de gospodării.

 

62353453
Copiii din Baia Mare s-au distrat la Muzeul Satului, de 1 iunie. „E o aventură de poveste pentru copii”

De ziua lor, copiii din Baia Mare au avut parte de distracție la Muzeul Satului. S-au dat cu tiroliana, au tras cu arcul, au privit soarele printr-un aparat special și au ascultat tot felul de povești. Cei mai talentați dintre ei au cântat și au dansat.

62353444
A început cel mai mare festival dedicat sportului din România. Mii de copii s-au distrat în aer liber, la Cluj-Napoca

La Cluj-Napoca a început cel mai mare festival dedicat sportului din România. Și cum deschiderea a coincis cu 1 iunie, mii de copii s-au distrat în aer liber.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.