Pâinea cu proteine din carne. Inovația surprinzătoare a unor specialiști din Galați îl satură pe consumator mai rapid

×
Publicitate

Pâinea bogată în proteine se coace în cuptorul facultății de ingineria alimentelor din Galați. Specialiștii s-au gândit să adauge în aluatul clasic proteine extrase din carne și, după mai multe experimente, au obținut o rețetă care a fost acum brevetată.

Chiar dacă arată, miroase și are gustul obișnuit, produsul, echilibrat nutrițional, este mai sățios - susțin creatorii lui.

Aceasta este pâinea...proteică, obținută în laboratoarele Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.

Extractul, adăugat în aluat, poate fi din orice fel de carne: pasăre, porc, vită sau pește.

Rezultatul se prezintă sub formă de pastă sau pulbere, fără miros.

Aluatul se pune la dospit, apoi ajunge în cuptorul încins la 230 de grade.

Specialiștii spun că oamenii se satură mult mai repede din această pâine, ca și cum ar mânca și o friptură. Brevetul a fost înregistrat la OSIM.

Petru Alexe, Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor Galați: "Pâinea existenta pe piaţa este dezechilibrată în aminoacizi. Intenția noastră a fost să echilibrăm acest deficit prin adaosuri de proteine, din cea mai bună categorie".

Brutarii sunt interesați de proiect. Prețul de producție, în laborator, este de 7-8 lei.

Cristina Tulac, specialist pâine artizanală: "Are un gust de pâine normală, cu o ușoară tentă de dulceag".

În plus, fiind sățioasă, ar duce la un consum mai scăzut de pâine, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Petru Alexe, Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor Galați:
"Este mai puternic caloric, pentru că vine energia dată de proteine."

Specialiştii facultăţii din Galaţi au mai inventat și o pastă tartinabilă vegetală din linte roșie și bob, medaliată cu aur la Salonul de Inventică de la Geneva.

Iar înghețata făcută din zer concentrat și fructe, cu care studenții au câștigat marele premiu de inventică la Paris, ar putea ieși pe piață la vară.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62309739
UE vrea ca centralele pe gaz și cărbune să dispară. Dacă o centrală se va strica, nu va mai putea fi înlocuită cu una nouă

Uniunea Europeană vrea ca în viitor centralele pe gaz și cărbune să dispară. Este o nouă directivă adoptată de Parlamentul European, iar termenul limită este 2040.

62359899
Chișinăul acuză Rusia că subminează suveranitatea și integritatea Moldovei. Kremlinul a deschis secții de vot unde a vrut el

Rusia subminează suveranitatea și integritatea Moldovei, acuză Chișinăul, care i-a trimit o notă de protest ambasadorului moscovit, după ce Kremlinul a deschis secții de vot unde a vrut el, ignorând autoritățile moldovene.

62432988
Tânăr săltat în Vrancea după ce a preluat un colet primit din Olanda. Ce se afla în geantă

Un tânăr de 25 de ani a fost reținut de polițiștii din Vrancea, după ce în mașina pe care o conducea, oamenii legii au găsit un troller plin cu droguri de mare risc.  

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.