Organizaţia „Corupţia ucide” anunţă un protest în Piaţa Victoriei: „Ieşim în stradă pentru a cere demisia lui Florin Cîţu”

62210838
Facebook.com

Organizaţia civică „Corupţia ucide” a anunțat organizarea unui protest sâmbătă, între orele 18:00 şi 23:00, în Piaţa Victoriei, pentru a cere demisia premierului Florin Cîţu.

Alături de anunţul evenimentului, a fost postată şi o fotografie modificată a premierului, în care îi sunt adăugate mustaţa şi dantura lui Liviu Dragnea.

„Am protestat ani de zile pentru o Justiţie Independentă. Astăzi, ea este încă o dată asaltată, doar că de data asta de către liberalii care promiteau în campanie că vor face reforme şi că ei nu sunt ca PSD! Florin Cîţu, premierul României, acţionează conform propriilor interese şi demite pe rând miniştri incomozi, care îndrăznesc să facă acele reforme promise oamenilor care au ieşit ani de zile la proteste. Prima dată a fost Vlad Voiculescu, demis de la Ministerul Sănătăţii pe motiv că nu s-a consultat cu premierul care nu răspundea apelurilor, pe nici una dintre căile de comunicaţie pe care le avea la îndemână, în timp ce motivul real era concursul de la Casele de Sănătate. Acum a venit rândul lui Stelian Ion, ministrul Justiţiei, care nu a acceptat să treacă din pix PNDL 3, un program de dezvoltare locală, care în forma actuală nu reprezintă nimic altceva decât un aspirator de bani de la buget şi mită pentru primarii care i-ar aduce voturi în lupta internă pentru şefia PNL, lui Cîţu. 10 miliarde de € folosiţi de Florin Cîţu pentru propriile interese, iar ţara încă n-a ieşit din noroaie. Încă există localităţi fără canalizare, fără apă curentă, gaze, drumuri. Dar ţara nu contează în faţa puterii”, scrie Organizaţia „Corupţia ucide” pe Facebook.

Mai mult, organizaţia afirmă că Florin Cîțu a blocat în ultimul moment procedura de numire a şefilor de parchete.

„Dincolo de asta, Florin Cîţu blochează în ultimul moment procedura de numire a şefilor de parchete, reformă care ar fi putut aduce la conducerea DNA, DIICOT şi a Parchetului General oameni independenţi faţă de politicieni şi de grupuri de interes. Dezamăgitor! Florin Cîţu şi Preşedintele Klaus Iohannis nu doresc nimic altceva decât o Justiţie subordonată lor! De un cinism absolut a fost şi reproşul adresat ieri de prim-ministru ministrului justiţiei că nu a reuşit desfiinţarea SIIJ, deşi blocarea în Parlament a proiectului de lege a fost comisă de partenerii de guvernare ai oricui câştigă alegerile, organizaţia de viitoare tristă amintire UDMR, în tăcerea complice a PNL şi a preşedintelui Iohannis”, afirmă sursa citată.

„Ieşim în stradă pentru a cere demisia lui Florin Cîţu din funcţia de premier al României, pentru că acesta săvârşeşte abuz de putere, la fel ca Liviu Dragnea, pe care îl blama la televizor, dar îl admira în secret, după cum bine observăm! Vrem reforme reale! Vrem Justiţie Independentă! Vrem şefi de Parchete independenţi de politicieni şi grupuri de interese! Vrem investiţie transparentă, făcută cu cap în dezvoltarea locală! Vrem Justiţie, Nu Corupţie! Cîţu DEMISIA!!!”, transmite Organizaţia civică "Corupţia ucide”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62210829
Atacurile asupra pădurarilor s-au înmulțit. Silvicultorii se plâng că trebuie să-i înfrunte pe hoţii cu mâinile goale

S-au înmulţit atacurile asupra pădurarilor, iar silvicultorii se plâng că trebuie să-i înfrunte pe hoţii de lemne cu mâinile goale.

62210830
Clipe de coșmar pentru o bătrână. Femeia a fost violată de două ori de același bărbat

O bătrână de 86 de ani din județul Neamţ a trăit același coșmar de două ori, în câteva zile. Femeia a fost violată de un vecin.

62200506
Studiu: Persoanele nevaccinate au o probabilitate de 17 ori mai mare de a fi spitalizate din cauza COVID decât cele vaccinate

Comitetul de coordonare a vaccinării a prezentat, joi, datele unui studiu realizat în SUA, care arată că persoanele nevaccinate au o probabilitate de 17 ori mai mare de a fi spitalizate din cauza COVID-19, faţă de persoanele vaccinate.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta Guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu, negocieri cu PSD, PNL și UDMR: Am propus un acord de susţinere pe şase luni a unor reforme prioritare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că intenţionează ca joi să depună programul de guvernare şi lista miniştrilor.