O tânără de 22 de ani, din Balș, ar fi fost omorâtă de fratele ei. Ce au găsit oamenii legii la locul faptei

62259558
StirilePROTV

O tânără de 22 de ani din Balş a fost găsită de fratele ei inconştientă în pat, cu sânge la gură, ea nemaiputând fi salvată, iar în urma necropsiei poliţiştii efectuează cercetări pentru infracţiunea de omor.

"La data de 16 august 2022, în jurul orei 2,45, prin apel 112, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au fost sesizaţi de un cadru medical de pe ambulanţă cu privire la faptul că a preluat o pacientă din oraşul Balş, pe care a transportat-o la Spitalul Orăşenesc Balş, unde i s-au efectuat manevre de resuscitare. La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii Poliţiei Oraşului Balş, care din primele verificări au stabilit faptul că o tânăra, în vârstă de 22 de ani, din oraşul Balş, ar fi fost găsită de fratele acesteia, în vârstă de 24 de ani, în locuinţă, pe pat, inconştientă şi cu sânge la gură", precizează sursa citată.

Tânăra, în vârstă de 22 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia.

Iniţial cercetările au fost efectuate pentru ucidere din culpă.

"La data de 17 august 2022, în urma activităţilor investigativ operative ale poliţiştilor şi în urma rezultatelor necropsiei, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, iar cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt", mai precizează informarea transmisă de IPJ Olt.

Potrivit olt-alert.ro, suspectul principal în acest caz este chiar fratele fetei, care a și fost arestat. El este suspectat că și-a bătut sora, care suferea de unele probleme psihice, până a omorât-o.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62279570
Scandal între două clanuri din Lugoj, din cauza unui botez. „Avem mașini de 400.000 euro. Au intrat peste noi”
Supărați că nu au fost invitați la o petrecere de botez, membrii unui clan din Lugoj au pus la cale un plan de razbunare. Unul dintre ei a intrat cu o mașină de lux în poarta celor care le-au făcut așa afront.
62259086
Un polițist în vârstă de 20 de ani a fost oprit în trafic de colegii săi, în Arad, iar acum este cercetat penal
Un polițist din Arad este cercetat penal după ce a fost prins în trafic de către colegi la volanul unui autoturism neînmatriculat, pe care pusese plăcuțe cu numerele altei mașini.
62279541
Un bărbat din Câmpulung a dispărut pe 6 august. Poliția face apel la populație
Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost declarat dispărut de tatăl său. Acesta a plecat de acasă pe 6 august.