O parte a Sanatoriului Marila din Caraș-Severin s-a prăbușit. Zeci de pacienți erau în clădirea de 90 de ani | GALERIE FOTO

×
Publicitate

Lăsată în paragină de ani buni, o clădire a Sanatoriului Marila din Caraș-Severin, unde sunt tratați bolnavii cu tuberculoză, s-a prăbușit marți. Din fericire, bolnavii erau în saloanele de lângă.

În 30 de ani, clădirea nu a fost niciodată reabilitată, iar în decembrie anul trecut Direcția de Sănătate Caraș-Severin a amendat unitatea medicală pentru că nu a mutat pacienții într-un spital sigur.

În jur de 50 de pacienți cu tuberculoză și bolnavi cronic erau internați în sanatoriul din Marila, când o parte din clădirea ridicată în 1937 și lăsată în paragină de autorități s-a prăbușit.

A căzut acoperișul, s-a rupt peretele exterior, iar mai multe grinzi s-au frânt. Patru etaje s-au năruit.

Radu Valentin Epure, medic Spitalul Oravița: ”Au fost probleme de mai de mult cu acoperișul în acest corp de clădire și probabil datorită infiltrațiilor, îngheț - dezgheț, s-a ajuns în situația asta”.

Partea din clădire care s-a surpat nu mai era folosită mai mulți ani. Internările se făceau în saloanele de lângă, într-o zonă a imobilului la fel de nesigură. După colaps, pacienții au fost evacuați în grabă. 27 dintre ei erau imobilizați la pat și s-a cerut sprijin de la lSU.

Pacientă: O căzut Marila, un colț o căzut.

Reporter: V-ați speriat?

Pacientă: Cum să nu mă sperii?”.

Pacient: ”Dacă nu-l repara și acum ne-a dat afară. Acum să vedem unde ne duce”.

Ionel Ghica, inspector șef ISU Caraș-Severin: ”Pacienții sunt cooperanți, par puțin înspăimântați, suntem nevoiți să îi ajutăm, să îi punem pe targă și să îi transportăm în poziție orizontală”.

DSP a vrut de mai multe ori să închidă sanatoriul

Sanatoriul din Marila aparține de Spitalul Orășenesc din Oravița. Bani pentru reabilitare au fost alocați o singură dată, în 2010.

Cu 500 de milioane de lei - la acea vreme - s-au schimbat unele țevi ruginite, au fost zugrăvite saloanele și s-au renovat băile. În emisiunea „România, te iubesc!”, cel care conducea instuția în perioada respectivă se arăta optimist.

Dr. Felician Fara, director Spitalul Marila, în 2010: ”Absolut toate delegațiile merg cu liftul, face parte din pachetul de vizită. Este obligatorie plimbarea cu liftul. Nu este niciun risc. Uneori lucrurile foarte vechi sunt mai solide decât cele noi. Nici nu e nevoie de ușă, pentru că avem omul care dirijează totul. Coborâm! Nu coborâm, nu, nu...Nu ne dăm jos aici, că nu avem ce vedea”.

Conducerea Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin a vrut să închidă de mai multe ori unitatea medicală, dar de fiecare dată cineva s-a împotrivit. S-au opus și oamenii care lucrează acolo, ca să nu își piardă posturile.

Reporter: Cum era posibil ca acest spital să funcționeze în această clădire care uitați ce s-a întâmplat?

Mircea Popescu, manager Sanatoriul Marila: A funcționat pentru că a fost ok, a fost în regulă, nu a fost nicio problemă. Dar probabil și clădirea veche și din cauza cutremurului a picat acoperișul”.

Reporter: Credeți că e normal să funcționeze un spital în asemenea condiții?

Radu Valentin Epure, medic Spitalul Oravița: Scurt, nu! V-am răspuns”.

Proiect de reabilitare de 68 de milioane de euro

Un studiu de prefezabilitate pentru consolidarea sanatoriului a fost făcut încă de acum aproape 20 de ani. 12 milioane și jumătate de euro - s-a estimat în acel moment că ar costa lucările. Mai departe nu s-a facut nimic, pentru că niciun responsabil nu a reușit să scrie un proiect ca să atragă fonduri europene.

Anul trecut, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a declarat că a reușit să includă sanatoriul pe o listă a Companiei Naționale de Investiții cu clădiri care urmează să fie reabilitate. 68 de milioane de euro ar fi fost alocate.

Reporter: Ce se va face acolo?

Romeo Dunca, președinte Consiliul Județean Caraș- Severin: Tot, de la zero tot. Adică, inclusiv bazinele vor fi reabilitate, inclusiv împrejmuirea, inclusiv curtea interioară, inclusiv blocurile pentru personalul medical. ”E o reabilitare care, dacă va reuși, va fi într-adevăr ceva”.

 

Din fericire, zidurile care au căzut marți nu au făcut victime.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Lectorul de la Babeș-Bolyai a fost denunțat de ofițeri de poliție restanțieri. Filmul flagrantului organizat de DNA

Un lector universitar din Reșita a fost reținut de procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea șpagă de la mai mulți masteranzi ca să-i promoveze la examenele restante.

Activitatea Centrului Rus pentru Cultură şi Ştiinţă din România, suspendată. „Aceste derapaje s-au intensificat”

Centrul Rus pentru Cultură și Știință din România va fi închis definitiv. Anunțul a fost făcut, marți, de Ministerul Român de Externe.

Scandal încheiat cu focuri de armă. Un bărbat din Suceava, împușcat de polițiști după ce i-a amenințat pe agenți cu un topor

Un bărbat din județul Suceava a fost împușcat în picior de polițiști, după ce i-a amenințat pe agenți cu un topor. Individul era cunoscut cu probleme psihice și sărise să-și bată fratele și cumnata, la ei acasă.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.