O femeie și un bărbat sunt căutați de poliție după ce au furat banii uitați într-un bancomat din Sfântu Gheorghe

62305482
covasnamedia.ro

Poliţiştii covăsneni solicită sprijinul cetăţenilor pentru identificarea a două persoane care şi-ar fi însuşit ilegal suma de 1.900 de lei, uitată într-un bancomat din centrul municipiului Sfântu Gheorghe.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, banii ar fi fost retraşi de o femeie, care ar fi uitat să îi ridice după efectuarea tranzacţiei, potrivit Agerpres.

" Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că la data de 15.11.2022 o femeie s-a deplasat la un ATM aparţinând unei unităţi bancare amplasată în exteriorul complexului comercial Şugaş din municipiului Sfântu Gheorghe, în vederea efectuării unei tranzacţii, respectiv retragerea unei sume de bani. Ulterior finalizării tranzacţiei, persoana în cauză a procedat la ridicarea cardului bancar, fără a prelua suma retrasă. La scurt timp, o persoană necunoscută, respectiv o femeie de 50-60 de ani, şi-a însuşit, pe nedrept, suma de aproximativ 1.900 de lei. Aceasta era însoţită de un bărbat, ulterior aceştia părăsind zona", se arată într-un comunicat de presă, remis joi AGERPRES.

Femeia bănuită de însuşirea ilegală a banilor avea părul tuns scurt şi era îmbrăcată cu o geacă roz, pantaloni de culoare roşie şi pantofi închişi la culoare, iar bărbatul care o însoţea purta o şapcă de culoare închisă, o geacă roşie, pantaloni albaştri şi pantofi sport negri cu dungi albe.

"Întrucât, până la acest moment, persoanele în cauză nu au fost identificate în vederea stabilirii răspunderii judiciare, pentru buna desfăşurare a urmăririi penale, rugăm cetăţenii care pot furniza informaţii cu privire la identitatea persoanelor bănuite să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să contacteze Poliţia municipiului Sfântu Gheorghe - Biroul de Investigaţii Criminale tel: 0267 307 400 interior 20257. Totodată, informaţiile referitoare la cazul prezentat pot fi transmise şi pe adresa de email [email protected]" , au precizat reprezentanţii Poliţiei.

În acest caz, Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sfântu Gheorghe efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62303106
Un hoț din Neamț a adormit în biserică, după ce a băut vinul furat

Un bărbat din Săvineşti care a spart o biserică din localitatea Dobreni a adormit în lăcaşul de cult după ce a băut vinul furat de acolo.

62271878
O femeie radicalizată a fost reţinută de DIICOT pentru propagandă teroristă, în urma unei operațiuni secrete

O femeie din Mehedinți, adeptă a Statului Islamic, a fost reținută aseară de procurorii DIICOT în urma unei operațiuni secrete.

62305480
Supercomputerul UE care a costat 120 de milioane de euro a fost inaugurat

Întreprinderea comună europeană de calcul de înaltă performanță (EuroHPC JU) și CINECA au inaugurat, joi, supercomputerul Leonardo.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.