O femeie și cei doi copii ai săi, care locuiau fără forme legale într-o locuință, au fost evacuați. Cum s-a ajuns aici

×
Publicitate

O femeie în vârstă de 39 de ani din Bacău şi cei doi copii ai ei, adolescenți, în vârstă de 14 şi 15 ani, au fost evacuaţi, miercuri dimineaţă, dintr-o locuință în care stăteau fără forme legale.

Autorităţile caută acum o soluţie pentru ca familia să nu rămână fără adăpost la iarnă. Angajaţii de la Asistenţa Socială monitorizează şi ei acest caz, mai ales că băieții merg la școală și au nevoie de stabilitate.

Femeia nu a vrut să elibereze garsoniera în care locuia împreună cu cei doi copii

Femeia spune că după numeroase somaţii şi avertismente, miercuri dimineaţă, s-a trezit la uşă cu un executor judecătoresc, mai mulți jandarmi și angajaţi ai Primăriei. Cum mama celor doi copii nu a vrut să elibereze garsoniera în care locuiau cu toții de doi ani, uşa a fost spartă.

Maria Tulceanu:Au zis că locuiesc abuziv, dar eu nu am intrat aici abuziv. Am fost evacuată de pe Milcov şi m-au adus aici de la partida romilor. Pe timp de iarnă, unde să mă duc eu cu doi copii”?

Din cauza datoriilor, femeia a mai fost evacuată, în trecut, dintr-o locuință, dar nu a vrut să se mute în adăpostul oferit de Primărie.

Cosmina Botez, prietenă:Îi face pur şi simplu evacuarea. Să stea pe timp de iarnă pe afară, pe drumuri cu copiii. Da, o ajutăm cu ce putem, tot ce are nevoie pentru că e prietena mea şi vecina noastră”.

Cei care au oferit fără forme legale garsoniera respectivă familiei spun că autorităţile trebuie să se ocupe de cei aflați la limita sărăciei.

Vasile Fieraru, reprezentantul unui partid: Dacă puteţi spune abuziv atunci când fostul primar cunoştea situaţia ei, iar prin două astfel de solicitări li s-a adus la cunoştinţă autorităţilor că locuieşte aici fără forme legale, nu cred că este abuziv”.

Blocul de locuinţe sociale în care locuia femeia a fost afectat de un incendiu în urmă cu doi ani, iar autorităţile spun că nu pot începe să îl reabiliteze atât timp cât înăuntru mai sunt locatari.

Andreea Negru, purtător de cuvânt al Primăriei Bacău:Am încercat să sigilăm clădirea, dar nu am reușit, tocmai din cauza persoanelor care ocupă în mod abuziv spațiile. După incendiul din decembrie 2020, i s-a oferit o locuință în tabăra de sinistrați, pe care, însă a refuzat-o. Nu îndeplinește criteriile de acces la locuință ANL, întrucât nu a prezentat o adeverință de salariat”.

Angajaţii de la Asistenţa Socială încearcă să găsească o soluție. Singurele venituri ale familiei sunt alocațiile copiilor și ce mai câștigă mama, cu ziua.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Accident grav în Mehedinți. Un polițist care nu se afla în misiune a izbit în plin o mașină de pe contrasens

Un accident grav în care a fost implicată o mașină de poliție s-a produs, miercuri dimineață, în Mehedinți. Polițistul de la volan s-a angajat într-o depășire pe o porțiune cu linie continuă și a izbit în plin o mașină de pe contrasens.

Incendiu uriaș la o construcție din Sebiș, Arad. În incintă se aflau mai multe butelii

Flăcări uriașe au înghițit o construcție din orașul Sebiș, județul Arad. Inițial, o anexă a gospodăriei a fost cuprinsă de incendiu, apoi focul s-a extins și la acoperișul casei, pe o suprafață de peste 150 de metri pătrați.

FOTO și VIDEO. Ministerul Apărării a anunțat că un alt convoi de tancuri franceze Leclerc a ajuns în România

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că cel de-al doilea convoi cu tehnică militară franceză constând într-o companie de tancuri Leclerc a ajuns, miercuri, pe calea ferată în gara Voila, judeţul Braşov.  

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

AFP: Alegeri fără suspans în Rusia. Miza lui Putin dincolo de victoria „Rusiei Unite”

Alegerile parlamentare din Rusia, din 18-20 septembrie, ar urma să mențină partidul lui Vladimir Putin la controlul Dumei, în timp ce Kremlinul urmărește semnele de oboseală față de războiul din Ucraina și temerile privind o nouă mobilizare, scrie AFP.