O femeie însărcinată a fost agresată de concubin pe holurile Spitalului Judeţean Galaţi

62451651

O femeie însărcinată a fost agresată de concubinul său pe holurile Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi, pe numele lui fiind deschis dosar penal pentru violenţă în familie şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, informează vineri IPJ Galaţi.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Galaţi au fost sesizaţi vineri, prin apel la numărul de urgenţă 112, cu privire la faptul că în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Galaţi are loc un scandal.

"Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă şi au stabilit că, în cursul aceleiaşi dimineţi, în jurul orei 07,45, un bărbat, de 25 de ani, din municipiul Galaţi, în timp ce se afla în vizită la concubina sa, de 22 de ani, din aceeaşi localitate, care se afla internată în spital, i-ar fi adresat cuvinte vulgare şi jignitoare şi ar fi agresat-o fizic, în timp ce se aflau pe coridor. Totodată, acesta ar fi încercat să o determine să părăsească spitalul şi să meargă la adresa de domiciliu. Bărbatul a fost depistat de poliţişti în incinta unităţii spitaliceşti şi condus la sediul secţiei, în vederea audierii şi clarificării tuturor circumstanţelor în care s-a produs evenimentul", potrivit IPJ Galaţi.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

"Întrucât exista un risc iminent de producere a unui nou act de agresiune fizică faţă de femeie, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului, prin care i se interzice acestuia apropierea de femeie, de unitatea medicală şi de domiciliul acesteia la mai puţin de 200 de metri, precum şi contactarea acesteia", precizează IPJ Galaţi.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62455369
Zbor istoric pentru România. Prima cursă către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe Aeroportul Otopeni
Zborul cu numărul H4101 al companiei aeriene HiSky a decolat vineri, la ora 09:00, de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti, cu destinaţia New York.
62455367
Rata natalității a scăzut la un nivel record în Japonia. Măsura guvernului: a lansat o aplicație de dating
Guvernul Japoniei încearcă, cu ajutorul unei aplicații de întâlniri, să-i încurajeze pe tineri să se căsătorească și să devină părinți după ce rata natalității a coborât la un nivel record.
62455364
Vlad Pascu, față în față pentru prima dată cu părinții victimelor tragediei 2 Mai. Ar putea fi acuzat de omor calificat
Zi importantă în procesul lui Vlad Pascu, judecat pentru accidentul mortal de vara trecută din 2 mai. Instanța ia în discuție dacă schimbă încadrarea juridică din ucidere din culpă în omor calificat.