O femeie din SUA, păcălită de un român din Sălaj cu 283.000 de dolari. Cei doi ar fi avut o relație timp de trei ani

×
Publicitate

Un bărbat din Sălaj a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri, a anunţat IGPR.

Acţiunea a fost efectuată de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sălaj, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău şi sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Bărbatul a falsificat extrase de cont

"Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada 2021-2024, un bărbat ar fi indus în eroare o femeie, din Statele Unite ale Americii, cu care ar fi avut o relaţie. Acesta i-ar fi prezentat mai multe informaţii nereale şi i-ar fi făcut diverse promisiuni, determinând-o să îi transfere, prin intermediul mai multor operaţiuni bancare, sume de bani ce ar fi însumat peste 283.000 de dolari americani, cauzând astfel un prejudiciu semnificativ", se arată într-un comunicat transmis miercuri de IGPR.

De asemenea, anchetatorii au stabilit că bărbatul ar fi falsificat mai multe extrase de cont bancar, în scopul susţinerii afirmaţiilor mincinoase.

În urma percheziţiei domiciliare au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri şi obiecte utile cauzei.

Astfel, în urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Operaţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Serviciului Criminalistic şi al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62361115
Atenționare privind distribuirea unui document fals atribuit Băncii Naționale a României

BNR a transmis un avertisment public, atrăgând atenția asupra unui document fals intitulat „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală”, datat 03.11.2025, care circulă în mediul online și poartă sigla instituției.

62588733
Ce trebuie să facă șoferii, conform Codului Rutier, când circulă în condiții de iarnă. „Este singura obligație”

În fiecare sezon rece apar informații false despre obligațiile legale în trafic. Unele articole virale susțin chiar faptul că șoferii trebuie să aibă nisip și lopată în portbagaj pentru a circula legal pe drumuri acoperite de zăpadă sau polei.

62588722
Mesajul lui Zohran Mamdani pentru Donald Trump după ce a câștigat primăria New York-ului: „Am patru cuvinte pentru tine”

Victorie majoră pentru democraţi, la alegerile organizate marți peste Ocean. La New York, Zohran Mamdani a câştigat primăria cu peste 50% dintre voturi și devine astfel primul primar musulman din istoria oraşului.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.