O femeie de 37 de ani a născut la Iași fără să știe că este gravidă. De ce chemase ambulanța

62108404
iStock

O femeie de 37 de ani din comuna Răducăneni a născut la Unitatea de Primiri a Urgenţelor din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi, ea neştiind că este însărcinată, a declarat Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

Potrivit sursei citate, femeia a solicitat ambulanţa pentru a fi dusă la spital din cauza unor dureri abdominale. Ea a povestit personalului medical că de doi ani nu a mai avut menstruaţie.

"Ambulanţa a adus în UPU o pacientă de 37 de ani, din comuna Răducăneni, o pacientă care a declarat că are dureri abdominale şi a fost adusă pentru investigaţii şi tratament în UPU. La preluarea de către echipa medicală s-a făcut evaluarea şi un făcut examen fizic. Medicul de gardă a declarat că este vorba despre o femeie însărcinată, în aproximativ de 7 luni, care avea naştere declanşată. Era o naştere prematură care s-a şi produs în UPU în următoarele minute. Mama, care are doi copii adolescenţi acasă, nu ştia că este însărcinată. Ea a crezut că s-a instalat menopauza întrucât avea amenoree de doi ani", a declarat Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU - SMURD Iaşi.

La naştere femeia a fost asistată de medicul specialist care era de gardă. Ea a născut un băiat prematur care avea o greutate de 1.800 de grame, şi un scor APGAR 10.

"Şi noi şi ea am aflat cu aceeaşi mirare că este gravidă. După ce a născut mi-a promis că îşi va boteza copilul cu prenumele meu, Tudor. Toată lumea se întreabă dacă îmi va cere să îl botez. Dacă îşi va dori acest lucru, o voi face cu drag şi voi sprijini copilul cum voi putea. În ciuda faptului că am tatăl ginecolog, este prima oară şi pentru mine când ajut pe cineva să nască. A fost o experienţă unică şi sper să nu fie ultima", a declarat dr Tudor Merticariu, medic specialist urgenţe la Spitalul Sfântul Spiridon Iaşi.

După naştere, mama şi nou-născutul au fost transferaţi la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi. Aici se află sub supravegherea medicilor de specialitate.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62108402
Tiberiu Uşeriu a obținut locul 2 la Yukon Arctic Ultra. A parcurs 490 km în 7 zile

Tiberiu Uşeriu (45 ani) a terminat joi seară, pe locul al doilea, ultramaratonul Yukon Arctic Ultra desfăşurat în Canada, în apropierea Cercului Polar, după ce a parcurs distanţa de peste 300 de mile (circa 490 kilometri) în şapte zile şi 33 de minute.

62083151
Polițistul din Neamț care ajuta tinere să obțină permisul auto în schimbul unor relații sexuale

Doi polițiști din Covasna au fost condamnați cu suspendare într-un dosar în care erau acuzați că au cerut mită și favoruri sexuale de la mai multe tinere, pentru a le ajuta să treacă examenul auto, relatează Monitorul de Neamț.

62108368
Dezastru în București după prima ninsoare serioasă. Un autobuz STB a fost împins de trecători

Ninsoarea şi viscolul au măturat inclusiv Bucureştiul şi au lăsat în urmă un peisaj mai degrabă dezolant decât unul feeric.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.