O femeie a murit alături de soțul ei imobilizat la pat, în apartamentul lor din Suceava. Locuința a luat foc de la o veioză

×
Publicitate

Incident tragic în Suceava. Doi bătrâni au murit în incendiul care le-a cuprins apartamentul. Bărbatul de 84 de ani, imobilizat la pat, a fost găsit carbonizat, iar soția, cel mai probabil, s-a intoxicat cu fum.

Când s-a dat alarma, vecinii au fost nevoiți să-și părăsească în grabă locuințele, până când pompierii au stins incendiul. Focul ar fi pornit de la o veioză, spun anchetatorii.

Alarma s-a dat în jurul orei 7 dimineața, iar când au ajuns pompierii acolo, apartamentul celor doi bătrâni ardea în întregime.

Maior Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava: „În interiorul dormitorului am găsit două persoane, cei doi proprietari, soț și soție. Din păcate, aceștia prezentau arsuri foarte grave.”

Speriați de fumul dens, 16 locatari au ieșit singuri din bloc. Alți cinci au fost evacuați de militari.

Femeie: „Eu când m-am sculat și am deschis ușa, pe scară nu se vedea nimic, era abur, fum, nu știu ce era. Și am închis ușa înapoi.”

Femeie: „Vecinul de alături a dat telefon la pompieri. Au murit amândoi. A fost o tragedie foarte mare. Ne-a luat prin surprindere. Dimineață, am simțit fum, ne-am sculat toți vecinii.”

Vecinii mai spun că cei doi soți aveau obiceiul de a strânge și de a depozita foarte multe lucruri vechi în apartament.

Femeie: „Stăteau într-o mizerie de nedescris. Tot ce adunau, nu aruncau nimic. Și borcane, și sticle, le depozitau în casă. Era un morman de sus până jos. Nu voiau să fie ajutați de nimeni.”

Femeie: „Se spune că a luat foc de la o veioză. Suntem vecini aici de ani de zile. Domnul era paralizat în pat. El era carbonizat și doamna a murit de la fum.”

Pompierii spun și ei că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la o lampă electrică, lăsată în funcțiune.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62423248
Două surori din Botoșani au murit la diferență de 11 ani lovite de o mașină pe aceeași trecere de pietoni

Destin straniu, pentru două surori din Botoșani. Femeile au murit la 11 ani distanță, rănite grav pe aceeași trecere de pietoni.  

62269934
Un autobuz care transporta călători a luat foc în mers. Cauza incendiului

Un autobuz a luat foc, luni, în timp ce se deplasa în localitatea Cărăpceşti, judeţul Galaţi.

 

62334231
Un bărbat din Gorj și-a înjunghiat mortal fratele cu un cuțit. Victima a murit la spital

Un bărbat din judeţul Gorj a fost reţinut după ce şi-a înjunghiat fratele, victima fiind transportată la spital cu răni grave.

 

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.