SURSE PROTV: Femeia gasita moarta in Parcul Obor avea plagi muscate. Anchetatori: Victima ar fi fost in stare de ebrietate
Femeia al carei corp a fost gasit intr-un parc din zona Bucur Obor a murit dupa ce a fost muscata de caini, arata informatii obtinute pe surse din cadrul anchetei.
UPDATE: "Constatarile preliminare ale autopsiei efectuate la data de 21 martie 2014 au aratat ca, sub rezerva efectuarii unor teste toxicologice, moartea persoanei de sex femeiesc, cu identitate necunoscuta, s-a datorat intoxicatiei etilice (cu alcool - n.r.) acute cu aspirat alimentar gastric; aspectul leziunilor traumatice pledeaza pentru producerea acestora prin muscare cu specific canin; s-au ridicat probe de la cadavru, pentru examene complexe de laborator", se arata intr-un comunicat remis vineri de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti si Politia Capitalei, in care se mai precizeaza ca autopsia in acest caz este facuta la Institutul National de Medicina Legala.
Potrivit anchetatorilor, in absenta rezultatelor acestor examene de laborator - testele toxicologice -, " nu se poate preciza, in acest moment, o legatura de cauzalitate intre leziunile constatate si deces", noteaza Mediafax.
UPDATE: SURSE din cadrul anchetei au declarat insa pentru ProTV ca pe corpul femeii au fost descoperite multiple plagi muscate, toate cu aspect vital. Femeia s-a luptat cu cainii si a suferit hemoragii externe si interne. Mai multe despre toate aceste noi amanunte, la Stirile ProTV de la ora 19:00.
UPDATE "Nu as vrea sa fac comentarii vizavi de noul caz, nu sunt momentan date ca decesul s-ar datora muscaturilor de caine", a spus Tiberiu Nitu, intrebat despre ancheta in cazul femeii care a fost gasita moarta intr-un parc din Sectorul 2 al Capitalei, potrivit Mediafax.
Procurorul general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie a mai spus ca este regretabil ce s-a intamplat, indiferent de cauza decesului.
Femeie gasita moarta intr-un parc din Bucuresti
Descoperire macabra in Capitala. O femeie a fost gasita moarta intr-un parc din zona Bucur Obor, cu urme de muscaturi pe tot corpul.
Trupul neinsufletit al femeii fara adapost a fost gasit in Parcul Obor. Politistii si medicii chemati la fata locului au constatat ca victima avea pe brate si picioare urmele unor muscaturi de caine.
Pana sa primeasca un raspuns de la Institutul de Medicina Legala cu privire la cauza decesului, poltiistii au luat cateva masuri. Au fost ridicati nu mai putin de 7 maidanezi.
Cei care trec zilnic prin zona Colentina stiu ca in zona sunt haite.
Tot atat de bine sunt cunoscuti insa si oamenii fara adpost care isi fac veacul in parcurile primariei.
Caini stransi au fost dusi la adapostul Pallady. Sunt tinuti separat de ceilalti maidanezi din centru. Ei raman acolo pana se va afla in ce conditii a murit femeia.
Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor a anuntat ca au fost identificati deja proprietarii maidanezilor.
Unul dintre caini figureaza ca fiind adoptat de o femeie care a strans pe numele ei 100 de maidanezi, alti 3 erau microcipati de Centrul Teritorial Veterinar al Sectorului 2, iar 2 erau in responsabilitatea ONG-ului Cutu-Cutu. Cei din urma nu exclud posibilitatea ca patrupedele sa fi fost microcipate de asociatie, insa spun ca nu aveau obligatia sa le tina in adapost, in curte sau in casa. Sau cel putin nu pana in 2013. Numai ca legea din 2013 spune ca este infractiune sa abandonezi un patruped pe strada. Chiar si asa, Asociatia Cutu Cutu nu exclude si o inscenare din partea ASPA.
Ionut Anghel, in varsta de patru ani, a murit in 2 septembrie 2013, dupa ce a fost atacat de caini, pe un teren din apropierea Parcului Tei.
Decesul a fost cauzat de hemoragia externa, pe corpul copilului fiind gasite sute de plagi, declara in 3 septembrie 2013, pentru Mediafax, medicul care a facut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul National de Medicina Legala. Medicul preciza ca doar pe talpile copilului de patru ani nu au fost gasite plagi, restul corpului fiind cu sute de muscaturi de caini.
Dosarul privind decesul lui Ionut Anghel a fost deschis in 3 septembrie 2013, de Parchetul Tribunalului Bucuresti, iar o zi mai tarziu ancheta a fost preluata de procurorii Parchetului instantei supreme, care au facut cercetari pentru ucidere din culpa.
Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie anunta, in 27 septembrie 2013, ca reprezentantii legali ai Administratiei Domeniului Public al Sectorului 2, ai SC Tei Rezidential SRL Bucuresti, precum si Constantin Ciorascu, proprietarul terenului unde Ionut Anghel a fost omorat de caini, au fost citati pentru a li de aduce la cunostinta invinuirile si pentru a fi audiati in calitate de invinuiti.
Anchetatorii i-au audiat in acest dosar, printre altii, pe parintii si pe bunica lui Ionut Anghel, pe Razvan Bancescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor, Carmen Secareanu, presedinta Asociatiei Caleidoscop, Lavinia Mirela Nica, fost voluntar al Asociatiei Caleidoscop, Marcela Pisla, presedinta Asociatiei "Cutu, cutu", Constantin Ciorascu, proprietarul terenului unde Ionut Anghel a fost omorat de caini, si Octavian Sandu, barbatul care l-a adus pe fratele lui Ionut Anghel la bunica acestuia, in Parcul Tei.
Sase caini au fost ridicati, in 2 septembrie 2013, de pe proprietatea firmei de pe strada Tuzla, din apropierea Parcului Tei, unde a fost ucis de caini Ionut Anghel. Unul dintre acestia, care avea urme de sange pe bot, fusese sterilizat de ASPA si adoptat de Fundatia Caleidoscop in 2008, declara Razvan Bancescu. Politistii au amendat, in septembrie, firma SC Tei Rezidential SRL, care are in administrare terenul unde a fost ucis de caini Ionut Anghel.
Reprezentantii firmei au primit o amenda de 2.000 de lei pentru ca nu aveau un plan de paza a proprietatii, declarau pentru Mediafax surse din Politia Capitalei.
De asemenea, paznicul proprietatii a fost amendat de politisti cu 300 de lei pentru ca nu avea atestat, acesta nefiind calificat pentru a presta servicii de paza.
Pe 21 martie 2014, Procurorii Parchetului Instantei Supreme au trimis in judecata, vineri, in dosarul "Ionut", Administratia Domeniului Public Sector 2, SC Tei Rezidential si pe Constantin Ciorascu, pentru ucidere din culpa.
Ultimele clipe din viata lui Ionut
La ora 9.21, fratele mai mare al lui Ionut alerga pe una dintre alei. 20 de secunde mai tarziu apare si Ionut.
De cand au ajuns in parc si pana au disparut, fratii Anghel au alergat mai tot timpul in jurul artezienelor. Practic, copiii alergau in cerc.
Aproape doua ore mai tarziu bunica anunta lipsa nepotilor agentilor de securitate din parc. Pe imaginile inregistrate, la 11, 12 minute, se vede cum gardienii din parc ii intrebau pe trecatori despre cei doi copiii pe care femeia nu ii mai vazuse de ceva vreme.
Din imaginile surprinse pe camerele de supraveghere nu se poate estima cat timp au lipsit copiii de sub ochii bunicii.
Bunica sustine ca initial a stat pe o banca si pentru ca baietii se mutau tot timul a venit si ea din banca in banca pana aici. Unii se intreaba atunci de ce nu i-a vazut pe baieti iesind exact in acea directie. Unii martori sustin in schimb ca au vazut-o pe bunica stand tot tipul la capatul fantanilor si ca de aceea nu si-ar fi vazut nepotii iesind ca nu avea cum de la acea distanta.
Un lucru este cert: la aproape doua ore si jumatate de cand au fost inregistrati prima data alergand in parc, doar baiatul cel mare a mai fost surprins de camere, in momentul in care este adus de un barbat.
In jurul orei 11.30, Ionut a fost gasit ucis de caini pe un teren privat din apropierea Parcului Tei.