O familie din Arges a ramas fara casa, pe un ger cumplit, dupa un incendiu puternic. Proprietarei i s-a facut rau de suparare

×
Publicitate

O familie din Golesti, judetul Arges, a ramas fara acoperis deasupra capului in plina iarna, pe un ger cumplit.

Casa bietilor oameni a luat foc miercuri dimineata, cel mai probabil de la centrala termica. Doua echipaje ale pompierilor au ajuns imediat la fata locului, iar o ambulanta SMURD i-a acordat primul ajutor proprietarei, careia i s-a facut rau cand a vazut dezastrul.

Cand au vazut fumul gros inaltandu-se spre cer, vecinii au sarit imediat sa stinga focul.

Reporter: De unde ati vazut flacarile ?
Barbat: Eu le-am vazut tocmai de unde stau eu, peste bariere incolosa, peste calea ferata.
Reporter: E distanta mare ?
Barbat: Pai e vreun kilometru, asa
Barbat: Flacarile erau afara, noi am intrat inauntru, am scos ce-am putut si noi. E terminata casa. Trebuie s-o ia de la 0. "

Interventia de stingere a incendiului a fost foarte dificila, pentru ca locuinta era izolata cu mai multe straturi de materiale iar pompierii au fost nevoiti sa "decoperteze" intregul imobil ca sa gaseasca focarele ce mocneau.

Paul Mihai, ISU Arges : "Focul, practic, este ascuns undeva in interiorul peretilor, trebuiesc efectuate manevre pentru decopertare si lichidarea incendiului. Destul de mult ne ingreuneaza si temperaturile, suntem obligati sa folosim o refulare continua la dispozitivul de interventie pentru a evita inghetarea dispozitivului."

Pompierii banuiesc ca focul a pornit de la centrala termica pe lemne care incalzea casa. Proprietarei i s-a facut rau cand a vazut nenorocirea. Nu isi facuse asigurare asa ca nu va fi despagubita.

Din nefericire, casa nu mai poate fi locuita, asa ca bietii oameni au ramas sub cerul liber in plina iarna. Se vor adaposti la rude pana cand vremea le va permite sa se apuce de reparatii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Atac cu grenada in cafeneaua dintr-un sat din judetul Maramures. Anchetatorii vorbesc despre o reglare de conturi

O cafenea din localitatea Rona de Sus a explodat dupa ce, spun anchetatorii, cel mai probabil, o mana criminala a aruncat cu un proiectil in interiorul cladirii.

Reactia acestei femei cand e prinsa luand o haina lasata pentru sarmanii care ingheata in frig. "Am multi copii acasa"

Experimentul hainelor lasate pe copaci pentru oamenii sarmani nu a avut succes chiar peste tot. La Iasi, de exemplu, mai multe dintre ele au ajuns la oameni care s-au bucurat doar de ceva "gratis".

Un fost detinut a vrut sa fure dintr-o firma IT, insa a fost prins cu ajutorul camerelor de securitate. Cine l-a recunoscut

Un fost detinut de 32 de ani din Maramures, care a intrat sa fure dintr-o firma IT a putut fi prins dupa ce, inregistrat de camerele de surpaveghere, a fost recunoscut chiar de colegul sau de celula.

Recomandări
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „PSD este pregătit să preia guvernarea. Suntem îndreptățiți”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat joi, după discuţiile cu preşedintele Nicușor Dan, în vederea desemnării premierului, că social-democraţii i-au spus preşedintelui că sunt pregătiţi să preia guvernarea.

Concluziile expertizei din cazul exploziei din Rahova. Scurgerea de metan ar fi început cu o zi înainte de deflagrație

Explozia din cartierul Rahova a fost consecința mai multor nereguli, abateri și neglijențe, făcute în mare parte de angajații care au intervenit acolo.

Consultări la Cotroceni. Președintele a chemat liderii partidelor pentru desemnarea premierului, PSD cere guvernarea

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.