O fabrică deținută de statul român a fost vândută la licitație cu 1,7 milioane de euro. A fost prima de acest tip din România

62574160
AFP

Prima fabrică de seringi de unică folosinţă din România, Sanevit Arad, care nu a mai produs nimic de mai bine de un deceniu, a fost vândută la licitaţie publică, cu preţul de 1.680.000 de euro.

Astfel, foştii angajaţi şi-au primit integral salariile restante, cea mai mare sumă plătită fiind de 167.000 de lei.

Foşti angajaţi ai Sanevit au declarat, pentru Agerpres că recent şi-au primit salariile restante la care nu mai sperau după mai mult de un deceniu, iar sumele au fost achitate integral.

`Am fost anunţaţi recent că s-a vândut Sanevit şi ni s-a spus să mergem la sediul lichidatorului judiciar să dăm contul bancar pentru a ni se vira salariile restante. Eu am plecat din fabrică în 2013, după ce am lucrat mai mult de un an fără să fiu plătit. Nici nu mai speram că după atâţia ani vom mai primi ceva. Am fost surprins când am văzut că am primit salariile integrale, exact sumele de pe statul de plată de la vremea respectivă. Deşi nu au fost adăugate actualizări, dobânzi sau alte accesorii, suntem mulţumiţi că am fost plătiţi", a declarat un fost inginer.

1,5 milioane de lei salarii restante

Reprezentanţii lichidatorului judiciar au confirmat marţi, pentru că fabrica a fost vândută la licitaţie, după mai mulţi ani de încercări. Preţul de pornire a fost de 1.600.000 de euro, iar preţul plătit a fost de 1.680.000 de euro.

Conform lichidatorului judiciar, cumpărătorul este o companie din România, care nu şi-a precizat intenţiile legate de terenurile şi clădirile achiziţionate.

Lichidatorul judiciar a precizat că au fost plătiţi 40 de foşti angajaţi, unul singur care a fost pe statul de plată nefiind găsit până la această dată.

În total, sumele plătite pentru salariile restante s-au ridicat la aproximativ 1,5 milioane de lei.

Potrivit sursei citate, unele persoane au avut de recuperat sume de câteva mii de lei, în timp ce suma cea mai mare a fost achitată unui fost membru din conducerea fabricii, care a încasat 167.000 de lei.

Fabrica era unică la mijlocul anilor 1990

Sanevit are un teren în suprafaţă de 30.245 de metri pătraţi, situat pe o arteră principală din cartierul Grădişte, din oraşul Arad, şi câteva clădiri construite, între care o hală de producţie de peste 14.000 de metri pătraţi.

Fabrica arădeană de seringi era unică la mijlocul anilor 1990 şi avea o capacitate anuală de producţie de 160 - 200 milioane de seringi şi 520 milioane de ace medicale. Totuşi, nu a lucrat niciodată la mai mult de 30% din capacitate. Din 2013, Sanevit nu a mai produs nimic şi a rămas cu datorii de aproximativ 8,4 milioane de lei.

Ministerul Economiei, care a deţinut fabrica, a avut mai multe tentative de a o privatiza, însă nu au existat investitori interesaţi.

Tribunalul Arad a admis, în 2021, începerea procedurii falimentului şi dizolvarea fabricii Sanevit Arad.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62532267
Cum folosim gazul, în bloc: cine răspunde de siguranță, cine și unde sună și cine plătește

De ce e panică, în bloc, atunci când miroase a gaze (de fapt, a mercaptan – adăugat special ca să dea miros gazului)? Din mai multe motive.

62517533
Vladimir Ciorbă și ceilalți administratori Nordis, urmăriți penal pentru înșelăciune. Prejudiciul a ajuns la 75 milioane euro

Soțul Laurei Vicol, Vladimir Ciorbă, și ceilalți administratori ai grupului de firme Nordis sunt urmăriți penal. Prejudiciul în dosar a urcat la 75 de milioane de euro.

62492345
Profesor din Brașov, trimis în judecată pentru luare de mită de la studenți și cadre MAI

Un profesor universitar din Braşov a fost trimis în judecată pentru luare de mită, după ce ar fi primit bani de la studenţi, inclusiv cadre active ale MAI, pentru a-i ajuta să promveze examenele pe parcursul anilor de studii universitare.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.