O clinică medicală din București este cercetată penal pentru că a introdus în ţară organe umane fără a avea autorizaţie

×
Publicitate

O clinică medicală privată din București a fost percheziționată de procurori, după ce ar fi importat din Italia aproximativ 300 de țesuturi umane, fără avizul Agenției Naționale de Transplant.

Vorbim despre cornee, folosită pentru operații oftalmologice în perioada 2019 - 2020. Reprezentanții clinicii spun că au încercat să obțină prelungirea documentelor expirate, însă pandemia și birocrația i-au impiedicat. Țin să precizeze că toți pacienții cu transplant și-au recăpătat vederea.

Potrivit site-ului Agenției Naționale de Transplant, în ultimii doi ani în România a fost importată o singură dată cornee umană.

Cu toate acestea, în registrele Agenției Europene figurăm cu peste 300 de achiziții. Procurorii au descoperit că o clinică privată din București a fost cea care a cumpărat cornee din Italia.

Din păcate, în România nu există o bancă de cornee, așa că toate clinicile importă din străinătate, în baza unei autorizații emise de Agenția Națională de Transplant. Tocmai acest document care garantează că se respectă o serie de standarde lipsea clinicii vizate de procurorii Sectorului 1.

Când se face transplantul de cornee

Radu Călin, procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1: ”Clinica oftalmologică percheziționată de procurori are un sediu nou în București. Reprezentanții ei spun că dețin cele mai moderne săli de chirurgie și că au experiență de peste 20 de ani în transplantul de cornee. Au transmis că nu și-au imaginat că nu le va fi prelungită autorizarea de către ANT”.

Ozana Moraru, chirurg oftalmolog: ”Întrebată despre caz, Agenția Națională de Transplant a comunicat prin intermediul Ministerului Sănătății că şi-a îndeplinit sarcinile conform atribuţiilor şi, fiind o anchetă în curs de desfăşurare, nu poate oferi alte informaţii”.

Ministerul Sănătății: ”Ca urmare a comunicatului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti privind dispunerea urmăririi penale faţă de o persoană fizică şi o persoană juridică pentru săvârşirea infracţiunii de introducere sau scoatere din ţară de organe, ţesuturi sau celule de origine umană fără autorizaţie emisă de Agenţia Naţională de Transplant, Ministerul Sănătății face următoarele precizări:

Agenţia Naţională de Transplant şi-a îndeplinit sarcinile conform atribuţiilor şi competenţelor sale legale, acţionând instituţional. Fiind o anchetă în curs de desfăşurare, nu putem oferi alte informaţii sau detalii suplimentare”.

Transplantul de cornee se face atunci când se cicatrizează corneea din cauza unei leziuni sau a unei infecții, dacă apar ulcerații corneene, dacă există anumite afecțiuni ereditare ori au apărut probleme cauzate de o operație anterioară la ochi.

Reprezentanții clinicii medicale vizate de procurori spun că operația pacienților costă în jur de 5.000 de lei, la care se adaugă prețul corneei cerut de banca de organe. Dacă vor fi găsiți vinovați de acuzațiile formulate de procurori, pedeapsa prevăzută de lege este între 2 și 7 ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62281650
Haos la ieșirea din țară. Românii au stat mai bine de trei ore la cozi kilometrice

La ieșirile din țară din vest a fost haos și un trafic infernal. Mii de români se întorc în aceste zile în statele în care lucrează, după ce și-au petrecut vacanța acasă. Au stat la cozi kilometrice până când au reușit să plece.

62281649
O șoferiță a intrat în plin cu mașina într-un stâlp. Cum le-a explicat accidentul polițiștilor

O șoferiță din Arad a intrat în plin cu mașina într-un stâlp, care s-a rupt în urma impactului puternic și a căzut peste autoturism.

62281642
@sigur@t by Stirile ProTV.ro a primit Premiul pentru “Contribuția la Promovarea Asigurărilor prin Mass-media”

Emisiunea @sigur@t by Știrile ProTV.ro a primit Premiul pentru “Contribuția la Promovarea Asigurărilor prin Mass-media”.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Agerpres pelerinaj sfanta parascheva
Prima noapte de pelerinaj la Sfânta Parascheva. Credincioșii au așteptat ore întregi să ajungă la raclă: „Ne cheamă la ea”

Credincioșii au continuat să vină la pelerinajul Sfintei Parascheva, până târziu în noapte. Mii de oameni așteptau să ajungă la raclă.


Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.