VIDEO Nouă indieni au fost descoperiți într-o autoutilitară, la graniță. Șoferul este acuzat de trafic de migranți

×
Publicitate

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat nouă cetăţeni indieni care au încercat să iasă ilegal din România, ascunşi în compartimentul de marfă al unei autoutilitare, şoferul fiind cercetat pentru trafic de migranţi.

„Duminică, în jurul orei 4,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieşi din România un cetăţean român, în vârstă de 24 de ani, din judeţul Maramureş. Acesta conducea o autoutilitară marca Volkswagen Crafter, înmatriculată în Marea Britanie. Cu ocazia formalităţilor pentru ieşirea din ţară, la controlul de frontieră, lucrătorul nostru a descoperit, în compartimentul de marfă al maşinii, în spatele unor baxuri de polistiren, nouă persoane. Acestea, împreună cu şoferul maşinii, au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea pentru cercetări”, informează, luni, IGPF.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că toate cele nouă persoane - opt bărbaţi şi o femeie - sunt cetăţeni indieni şi au vârste cuprinse între 27 şi 41 de ani.

Cei nouă intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei, însă nu aveau documentele de călătorie legale care să le permită acest lucru. De aceea, au încercat să treacă ilegal frontiera de stat din România în Ungaria ascunşi în compartimentul de marfă al autoutilitarei, precizează sursa citată.

În cauză se efectuează cercetări pentru trafic de migranţi faţă de şoferul maşinii, iar în cursul zilei de luni conducătorul auto urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62063800
Foşti inspectori antifraudă, trimişi în judecată după ce au cerut bani unui om de afaceri pentru a nu-l penaliza

Doi foşti inspectori antifraudă de la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Suceava au fost trimişi în judecată de DNA pentru mai multe fapte de corupţie, între care luare de mită, fals intelectual şi abuz în serviciu.

62214188
Cablul principal al podului peste Dunăre de la Brăila a fost montat. Imagini de la lucrările celui mai scump pod din România

A fost montat cablul principal care susține podul de peste Dunăre de la Brăila. Lucrările la cel mai scump pod din România sunt realizate în proporție de 50%.

62214172
A murit Horia Alexandrescu. Anunțul a fost făcut de fiica sa

Horia Alexandrescu, fondator al mai multor ziare şi preşedinte al Asociaţiei Române a Profesioniştilor Mass Media, a murit la vârsta de 74 de ani, potrivit unui anunţ făcut de fiica lui pe Facebook.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.