Nicuşor Dan: În ultima săptămână nu au existat probleme în privinţa agentului termic în zona Spitalului "Matei Balş"

62168912
Agerpres

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri, în debutul şedinţei Consiliului General, că în ultima săptămână nu au existat probleme în ce priveşte alimentarea cu agent termic la Spitalul "Matei Balş" sau blocurile învecinate.

"Pentru că a fost o speculaţie de presă cu privire la căldura din Spitalul "Matei Balş", vreau să fiu foarte clar. Am discutat atât cu Termoenergetica, cât şi cu call center-ul care primeşte telefoane aici, în cadrul Primăriei, pe ceea ce înseamnă situaţia căldurii în Bucureşti. În ultima săptămână nu au existat - deci inclusiv noaptea asta - nu au existat probleme de căldură la Spitalul "Matei Balş" şi nici la blocurile din jur", a precizat el.

Primarul general a transmis condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul de la "Matei Balş", iar consilierii municipali au ţinut un moment de reculegere.

"Este o tragedie care ne obligă să fim solidari şi, mai ales, să fim responsabili. Trebuie să îmbunătăţim siguranţa din spitale, atât cele care ţin de Ministerul Sănătăţii, cât şi cele care ţin de Primăria Capitalei şi trebuie să facem pentru asta investiţii, atât la spitalele care ţin de Ministerul Sănătăţii, cât şi la cele care ţin de Primăria Capitalei", a spus Nicuşor Dan.

Edilul general a subliniat că este necesară îmbunătăţirea siguranţei din spitale, menţionând că vineri dimineaţă a discutat cu majoritatea consilierilor generali din CGMB şi a stabilit ca în bugetul pentru 2021 să fie prevăzute sume pentru un audit privind instalaţiile electrice şi tehnice din spitalele administrate de Municipalitate.

"Am avut o discuţie în această dimineaţă cu majoritatea din Consiliul General şi am decis ca în bugetul pentru 2021 să introducem un capitol care se referă atât la un audit al instalaţiilor electrice şi alte instalaţii tehnice din cele 19 spitale ale noastre, cât şi bani pentru intervenţii, pentru remedierea problemelor, în eventualitatea în care le găsim. După cum ştiţi, după tragedia de la Piatra Neamţ a existat un control mixt în spitalele noastre, de la ISU şi de la DSP, în toate cele 19 spitale şi, din punctul de vedere al siguranţei la incendiu, nu au găsit probleme", a spus el.

Primarul a menţionat că spitalele din subordinea Municipalităţii sunt gata să ofere sprijin pacienţilor care în acest moment nu mai pot fi trataţi la "Matei Balş".

"Spitalele noastre sunt gata să ofere orice fel de sprijin pentru pacienţii care nu mai pot să fie trataţi la "Matei Balş". Deja au fost transferaţi patru pacienţi la "Victor Babeş" şi alţi doi sunt în curs de a fi transferaţi. Nu este o problemă cu spaţiile libere în spitale. Avem 160 de paturi libere la Colentina, plus nouă paturi de ATI libere la Colentina şi avem 220 de paturi libere la "Victor Babeş". Deci, nu este o problemă de paturi în spitalele COVID în acest moment", a mai precizat Nicuşor Dan.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Incendiu la Matei Balș. Eugen Iancu, tatăl unui tânăr decedat la Colectiv: ”Suntem singura ţară care nu învaţă nimic”

Eugen Iancu, tatăl tânărului Alexandru Iancu (22 de ani), care a murit la trei săptămâni după incendiul de la clubul Colectiv, din cauza infecţiilor nosocomiale, a comentat pe Facebook incendiul produs vineri la Institutul ”Matei Balş” din Capitală.

Imagini dramatice, incendiul de la Matei Balș: ”Groaznic. Cadrele medicale scot un pacient”

Imagini dramatice de la tragedia produsă vineri dimineață la Institutul "Matei Balș" din Capitală au fost publicate pe rețelele de socializare.

Voiculescu: Nu am informaţii că ar fi existat alte surse de încălzire la Matei Balș

Ministrul Sănătăţii a afirmat că nu are informaţii că în pavilionul de la Institutul ”Matei Balş” ar fi existat alte surse de încălzire decât cele care se află într-o unitate medicală.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.