Munții de gunoaie cresc în sectorul 1. Între timp, consilierii au făcut o comisie

×
Publicitate

Munții de gunoaie din primul sector al Bucureștiului vor rămâne pe străzi și săptămâna aceasta. Consilierii locali s-au întâlnit marți într-o ședință de urgență pentru a găsi soluții la criza gunoaielor, și au decis să facă o comisie.

Primarul Clotilde Armând acuză mafia gunoaielor pentru situația creată și susține că firma de salubritate a umflat facturile. În replică, reprezentanții firmei transmit că primăria are datorii neachitate din vară, din timpul mandatului fostului primar.

Cu mormane de gunoi din ce în ce mai mari la fiecare colţ de stradă, consilierii locali au fost convocați de urgență să găsească soluții. Cei din opoziție au fost reticenți. Se temeau să nu ia Covid.

„Doamna primar, noi ştim că nu daţi doi bani pe noi, consilierii, dar v-aş ruga ca înainte de orice şedinţă să ne faceţi totuşi nişte teste rapide.”

„Sunteți nişte persoane resposabile. Dacă veniţi la poartă şi credeţi că aveţi COVID, este o problemă, într-adevăr, v-aş ruga să vă testaţi înainte să veniţi dacă aveţi suspiciuni că aţi putea să aveţi virusul” au fost replicile unora dintre consilierii locali.

Între timp, peste drum de primărie, sacii de gunoi se adună unul peste altul .

Unul dintre mormanele de gunoi de la prânz, în doar câteva ore, a mai crescut cu jumătate de metru şi vă mai dura cel puţin câteva zile până când sacii de gunoi de pe marginea drumului vor fi ridicaţi de primărie.

În final, a fost votată înfiinţarea unei comisii care îi va propune primarului soluţii pentru ridicarea gunoiul de pe stradă şi va încerca să ajungă la o înţelegere cu Romprest. Consilierul USR Oliver Paiusi este unul dintre membri.

Oliver Paiusi: „Se numeşte depozit necontrolat şi trebuie ridicat de Romprest conform contractului de delegare. Dar ei nu-l ridică, pentru că ei n-au fost plătiţi de șase luni de zile.”

În urmă cu două zile, Clotilde Armând anunţa o campanie în forţă de strângere a gunoaielor cu angajaţii de la ADP. Doar ca administraţia domeniului public n-are avizele necesare pentru operaţiuni de salubritate.

Dinu Gheorghe, consilier local PNL: „În acest moment, singura companie care poate ridica sacii de gunoi este Romprest. Acum se ia în calcul ca ADP să plătească altă firmă de salubritate să ridice sacii lăsaţi în urmă de Romprest”.


Reporter: Un orizont realist de timp când vor fi ridicaţi sacii de pe stradă?
Oliver Paiusi: „Aceasta comisie, în 15 zile, ar trebui să se finalizeze totul.”
Reporter: „Săptămâna viitoare va începe această procedură de ridicare a sacilor?
Oliver Paiusi: „Eu sunt sigur că da”

Clotilde Armand a anunţat că îşi va lua o firmă de avocatură care să o asiste în conflictul cu Romprest.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62164220
De ce au fost blocate punctele de frontieră cu Ungaria. Şoferii s-au temut că le expiră testul COVID

Frontiera cu Ungaria a fost blocată în prima parte a zilei. Nimeni nu a putut intra sau ieși din țară câteva ore, din pricina unei defecțiuni la sistemul maghiar de prelucrare a datelor.

62164219
Reprezentanţii Horeca vor program prelungit de sărbători. "Dacă stăm de Revelion până la 1, nu riscăm mare lucru"

Reprezentanții industriei Horeca vor să propună prelungirea programului restaurantelor din hoteluri, mall-uri și supermarket-uri în perioada sărbătorilor.

62147299
O staţie de metrou supraterană va fi construită între staţia de metrou Berceni şi Şoseaua de Centură

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a semnat marţi contractul de finanţare privind edificarea unei staţii de metrou la nivel suprateran situată între staţia de metrou Berceni şi Şoseaua de Centură.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.