Motivul pentru care o femeie i-a incendiat casa fostului iubit: „Nu te puteai apropia, că săreau oalele”

×
Publicitate

Planează bănuieli teribile asupra unei femei din judeţul Bacău care s-ar fi răzbunat pe fostul ei iubit.

Bărbatul are acum o nouă relaţie şi stă în casa actualei iubite. Două anexe ale locuinţei şi 20 de tone de fân s-au făcut scrum, în noaptea de marți spre miercuri, iar pompierii spun că focul a fost pus intenţionat.

În toiul nopţii, vecinii au văzut flăcările şi au dat alarma. Chiar şi aşa, vâlvătaia a mistuit două anexe şi mâncarea de iarnă a animalelor.

Reporter: „Cât era flacără de mare când au ieşit oamenii?”
Vecin: „Era mare tare. Flacăra era de 10 metri peste fânărie. Nu te puteai apropia, că săreau oalele. Nu aveai cum să te apropii.”

Vecină: „Ardea tare de tot şi era pe la jumate arsură până au venit pompierii. Dacă bătea vântul aşa poate toate casele astea luau foc.”

Casa incendiata bacau

Bărbatul, actuala lui iubită şi cei 4 copii ai lor erau în casa de alături şi n-au avut de suferit. Oamenii cred că vinovată de izbucnirea incendiului este fostă iubită a omului. Femeia are doi copii cu acesta şi l-ar vrea înapoi, cu orice preţ.

Elena Zugravu, mama actualei iubite a bărbatului: „Aseară (n.r - marți seară) s-a lăudat la bar, aşa am auzit. S-a lăudat că vine şi ne dă foc la fânărie să ardă. După ce a dat foc, a mai venit şi în orgradă.”
Reporter: „V-a ameninţat?”
Mama actualei iubite: „Pe fată a ameninţat-o permanent.”

Paguba depăşeşte 5 mii de lei, iar poliţiştii au început o anchetă.

Casa incendiata bacau

Andrei Grancea, ISU Neamţ: „Au ars 20 de tone de furaje, o anexă din lemn şi un adăpost de animale. Cauza probabilă a incendiului este folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.”

Femeia suspectată că ar fi stârnit incendiul a fost miercuri la audieri. Ea nu a putut fi contactată pentru a răspunde acuzaţiilor

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62007760
De la ce a pornit războiul dintre clanurile de romi din Calafat. Un poliţist, rănit
Imagini extrem de violente au fost surprinse la Calafat, în Dolj, după ce două grupări s-au încăierat pe stradă. Indivizii, care erau înarmaţi cu bâte, au lovit în stânga şi-n dreapta.
61913243
Parlamentul European a adoptat o nouă rezoluţie prin care solicită aderarea României şi Bulgariei la Schengen
Plenul Parlamentului European a adoptat marţi, la Strasbourg, o rezoluţie prin care solicită admiterea imediată a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie.
61940274
Reacția IGPR după acuzațiile lui Sebastian Ghiță la adresa lui Kovesi
Inspectoratul General al Poliției Române a reacționat după ce fostul deputat, Sebastian Ghiţă, a acuzat că Laura Codruța Kovesi ar fi cerut bani să plătească avionul pentru repatrierea lui Nicolae Popa.