Momentul răfuielii din Urziceni, surprins de o cameră de supraveghere. Două arme au fost găsite în apropiere | VIDEO

×
Publicitate

Răfuială sângeroasă între clanuri, sâmbătă seară pe străzile din Urziceni. Un conflict, izbucnit după negocieri pentru o nuntă s-a transformat în măcel. Doi frați au murit împuscați și alți 6 oameni au fost răniți.

La scandal au participat zeci de persoane. Bătăușii au venit din județul Prahova înarmați cu bâte răngi, cuțite și arme de foc. În Ialomița și împrejurimile Capitalei sunt, și la această oră filtre de poliție în căutarea agresorilor.

Atenție, detalii care vă pot afecta emoțional.

O cameră de supraveghere de pe o stradă de la marginea orașului Urziceni a surprins momentul în care cel puțin 25 de persoane, femei și bărbați înarmați cu bate și răngi, poate și cu arme de foc, pornesc la bătaie.

Dintr-un alt unghi martorii au surprins cum unul dintre agresori e înarmat cu o pușcă de vânătoare, iar un altul e filmat cu un cuțit. După nici 2 minute una dintre victime cade. Apoi bătăușii se retrag.

În scurt timp au ajuns la spitalul din Urziceni primii 3 răniți. Doi dintre ei au murit, împușcați în piept cu alice. Erau frați și totodată verișorii fetei promise băiatului din tabăra opusă, din Prahova. După ce a fost rău tratată, fata n-ar mai fi vrut să fie cu el și ar fi început o relație cu un alt băiat. Familia ei a fost amenințată și ulterior atacată.

Vecin: „Am aflat de la taică-su cum au intrat peste ei în curte și au tras cu armele, cu pistoale”.

Cosmin Andreica, președintele Europol: „Conflictul are la bază o înțelegere maritală legată de fiul respectiv, fiica celor două familii. Vorbim de utilizarea de arme albe, dar și de utilizare de arme letale și se vede chiar și în imagini o pușcă de tip shut gun, pe care o vedem în filme de exemplu, care cel mai probabil a fost folosită."

La poarta unității medicale s-au adunat zeci de rude ale victimelor, iar pentru ca tensiunile să nu escaladeze, au fost chemați polițiști de acasă.

Cosmin Andreica, președintele Europol: „Doar doi polițiști de ordine publică care evident era imposibil pentru ei să aplaneze într-un fel conflictul. Alți zeci de polițiști au acceptat să vină de acasă”.

Alți 5 răniți au ajuns la Spitalul Floreasca din Capitală. Și aici s-au strâns apropiații celor implicați în scandal, iar agenții i-au condus la secție - pentru că erau recalcitranți.

Trei dintre bătăușii răniți au fost preluați de polițiști imediat ce au fost externați din spitalul de urgență Floreasca și aduși la serviciul Omoruri din Poliția Capitalei. Anchetatorii au încercat să afle de la ei și de la alte câteva persoane care au ajuns sâmbătă noaptea în București, ce anume s-a întâmplat la Urziceni și mai ales care a fost rolul fiecăruia în violențele de stradă.

Agresorii au reușit să fugă. În Ialomița, în Capitală, dar și în județele limitrofe au fost organizate filtre. Duminică anchetatorii au găsit două dintre arme - o pușcă de vânătoare cu alice și un pistol cu cartușe, neletal - îngropate într-o curte la întâmplare, la două străzi distanță de locul conflictului.

Ancheta violențelor a fost preluată de Parchetul Curții de Apel București și Direcția de Investigații Criminale din IGP.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62349188
Trump îi încredințează lui Elon Musk auditul Pentagonului, în încercarea de a găsi fraude. „Este un adevărat haos”

Preşedintele Donald Trump a anunţat că îl va însărcina pe Elon Musk să conducă un audit al Departamentului Apărării, susţinând că se aşteaptă să descopere fraude şi abuzuri financiare de miliarde de dolari, transmite Reuters.

62508249
Trafic intens pe DN 1: Coloane de mașini între Predeal și Bușteni. Se circulă cu viteză redusă. Sfaturile autorităților

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă, sâmbătă, că se înregistrează valori ridicate de trafic pe DN 1 Ploieşti - Braşov, unde se circulă în coloană, cu viteză redusă, în direcţia de coborâre spre Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni.

62149918
Inițiativă ecologistă de modificare a Constituției, respinsă majoritar în Elveția. Definea „limitele naturale ale planetei”

O inițiativă ecologistă prin care s-ar fi modificat Constituția a fost respinsă majoritar de elvețieni, în urma unui referendum.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.