Misiunea pompierilor români în Franţa, privind stingerea incendiilor de vegetaţie, s-a încheiat | Galerie Foto

62279811
Facebook.com

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că misiunea pompierilor români în Franţa s-a încheiat, după o săptămână în care aceştia au participat la stingerea incendiilor de vegetaţie din sud-vestul ţării, scrie News.ro. 

"Acţiunea pompierilor români în Franţa s-a încheiat. Timp de o săptămână, 77 salvatori au participat la misiuni de stingere a incendiilor în sud-vestul Franţei, în condiţii meteorologice deosebite. Misiunile modulului RO-GFFF-V au constat în identificarea şi lichidarea focarelor ascunse, precum şi protejarea locuinţelor aflate în vecinătate, de posibile alte focare existente. Eforturile pompierilor militari români au fost susţinute de implicarea extraordinară a autorităţilor şi a voluntarilor din Franţa care, în toată această perioadă, au dovedit solidaritate în lupta pentru stingerea incendiilor înregistrate în ţara gazdă", a transmis, vineri, IGSU.

Ajutorul pe care România l-a acordat autorităţilor franceze a fost în baza solicitării de asistenţă internaţională formulată de guvernul Franţei prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.

Potrivit IGSU, o parte a modulului va reveni în ţară vineri, cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naţionale, iar ceilalţi salvatori, împreună cu tehnica de intervenţie, vor ajunge în ţară pe cale terestră.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62279809
Anchetă la Poliția Capitalei, după ce o fotografie cu două polițiste s-a viralizat
Poliția Capitalei a demarat o anchetă internă, după ce o fotografie cu două polițiste s-a viralizat.  
62264283
Limbile străine care îți asigură un job bine plătit
Printre abilitățile căutate de angajatori, dar și foarte utile în lumea digitală și globală în care trăim, se numără cunoașterea de limbi străine.
62279806
Navă supraîncărcată cu migranți, descoperită în largul Mării Negre, în dreptul stațiunii Vama Veche
Operațiune de salvare a zeci de migranți, vineri dimineață, în largul Marii Negre, în zona portului Constanța.