Ministrul Sănătăţii: Sub nicio formă nu se vor închide spitale. Ar putea fi cu 20% mai puține paturi până în 2030

62556842
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, susţine că nu se vor închide spitale în România, dar a precizat că sunt mult prea multe paturi de internare continuă în spital şi că o parte dintre acestea vor fi transformate în paturi de spitalizare de zi.

Întrebat, la un post TV, despre o posibilă reducere a numărului de paturi din spitale cu 20 la sută, ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete a afirmat că acest lucru este prevăzut în programul de guvernare, dar că asta nu înseamnă că se vor închide spitale.

”Este un subiect discutat intens în ultima perioadă. Aş vrea să lămurim înainte de toate ce înseamnă acest punct din programul de guvernare. În primul şi în primul rând, şi cel mai important lucru, nu se vor închide spitale. Reducerea numărului de paturi cu până la 20 la sută, până la finalul anului 2030, căci aşa este prevăzut în programul de guvernare, nu înseamnă sub nicio formă închiderea spitalelor. Înseamnã reorganizarea acestora în funcţie de nevoile de servicii medicale dintr-o anumită comunitate”, a declalar Rogobete.

Grad redus de ocupare a paturilor de spitalizare

Potrivit acestuia, ”există multe unităţi sanitare care au un grad redus de ocupare al numărului de paturi de spitalizare continuă”.

”Să separăm puţin apele. Numărul de paturi de spitalizare continuă din România, în primul rând, este pe primul loc în Europa la 100.000 de locuitori”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Rogobete afirmă că există mult prea multe paturi de internare continuă în spital, iar o parte din acestea pot fi transformate în paturi pentru spitalizare de zi.

”Intenţia noastră este ca aceste paturi nu să dispară, ci să le reconvertim ca tip de serviciu medical pe care le oferă, în paleaţie, paturi pentru bolnavi cronici, paturi pentru recuperare medicală. Adică un procent important din ele să fie transformate în paturi de spitalizare de zi. Adică acele intervenţii chirurgicale în care pacientul merge dimineaţa la spital, beneficiază de serviciile medicale, colonoscopie, gastroscopie sau alte intervenţii chirurgicale, chimioterapie chiar, şi apoi seara pacientul este externat acasă. Sigur că interpretarea atunci când cineva spune că se reduce numărul de paturi, prima interpretare este că se vor închide spitale. Sub nicio formă. Mai spun o dată, nu se vor închide spitale”, a afirmat ministrul Alexandru Rogobete.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62539039
Un urs terorizează locuitorii din Râmnicu Vâlcea de trei zile. Animalul a fost din nou văzut în apropiere de oraș
Un urs a fost semnalat marți seara pe strada Dealul Malului din Râmnicu Vâlcea, iar locuitorii au fost avertizați printr-un mesaj RO-ALERT să evite zona.  
62556372
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare: „Nu se pune problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi salariilor”
Alexandru Nazare a discutat cu salariaţii din ministerul de resort, în contextul protestelor generate pe fondul planului de măsuri de reducere a deficitului bugetar.
62555737
Misterul panterei negre care ar fi fost văzută în România. Despre ce animal cred experții că ar fi vorba de fapt
Animalul sălbatic a cărui prezenţă a fost semnalată în urmă cu câteva zile pe teritoriul Bulgariei şi, despre care s-a spus că a fost văzut la Giurgiu, este de fapt un câine de talie mare, relatează Novinite.