Ministrul Finanțelor: „Nu ne permitem să creștem salariul minim astăzi. Trebuie să ne gândim la competitivitatea economiei”

62578253

Alexandru Nazare anunță că discuțiile continuă în coaliție, inclusiv pe menținerea sumei de 300 lei neimpozabile, în contextul protestului sindical anunțat pentru 29 octombrie.

Majorarea salariului minim nu este indicată în prezent din punctul de vedere al competitivității economiei, iar discuțiile continuă inclusiv cu privire la menținerea sumei de 300 lei neimpozabile în salariul minim, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Poziția ministrului Finanțelor

„E o discuție în momentul de față în coaliție pe acest subiect, care nu este încă finalizată. Din punctul meu de vedere, nu ne permitem să creștem salariul minim, astăzi, și n-ar trebui să-l creștem. În momentul când vom avea un diagnostic foarte clar în coaliție, vom anunța acest lucru, dar ca și atitudine, ca și direcție, acesta este punctul meu de vedere, pentru că totuși trebuie să ne gândim un pic și la competitivitatea economiei României", a spus ministrul Finanțelor, întrebat dacă o soluție ar fi creșterea cu menținerea unei sume neimpozabile în salariul minim, transmite news.ro.

Presiuni asupra companiilor mici

Alexandru Nazare a arătat că a fost permanent crescut salariul minim, iar din partea mediului de afaceri au fost foarte multe discuții pe acest subiect și presiunea ar fi și mai mare pe companiile mai mici în contextul fiscal actual.

„Dar încă este în discuție subiectul și coaliția va lua o decizie", a mai spus ministrul.

Calculele oficiale și scenariile posibile

Potrivit calculelor oficiale, din formula de calcul prevăzută de legislația în vigoare ar reieși un salariu minim de 4.325 lei. La un nivel orientativ de 47% din câștigul salarial mediu brut, suma rezultată ar fi de 4.319 lei. La nivel orientativ de 50%, salariul minim ar ajunge la 4.595 lei, iar la un nivel orientativ de 52% ar merge până la 4.778 lei.

Poziția patronatelor

IMM România a propus guvernanților ca salariul minim brut pe țară să fie înghețat la nivelul actual de 4.050 de lei pentru anul viitor, citând datele unor sondaje care reflectă „presiunile majore cu care se confruntă întreprinderile românești după implementarea măsurilor din Pachetul 1 de reforme".

Avertismentul comisarului european

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că a vorbit cu comisarul european Roxana Mînzatu, despre o înghețare a salariului minim, așa cum își dorește premierul Ilie Bolojan și aceasta i-a spus că se intră într-o zonă de infringement, dar că o să încerce să aibă o discuție cu premierul și va căuta o soluție.

Protestul sindical anunțat

Marile confederații sindicale anunță o amplă acțiune de protest, pe 29 octombrie, la București. „Nu mai acceptăm să fim victimele unui sistem care promovează austeritatea ca semn al incompetenței și al lipsei de responsabilitate a celor aflați la conducere", au transmis sindicaliștii, care se vor aduna în fața Guvernului pentru a cere, printre altele, un salariu minim decent.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Elevii sunt victimele bullyingului, spun 9 din 10 profesori. Salvați Copiii România deschide Centrul de Resurse Antibullying

București, 22 octombrie 2025: 90% dintre profesori și consilieri școlari consideră că elevii cu care lucrează sunt victime ale fenomenului de bullying.

Un tramvai a pornit singur din depou la Arad, a lovit două mașini și a intrat într-un alt tramvai cu pasageri. Sunt 7 răniți

Incident deosebit de grav în Arad. Un tramvai a plecat gol, fără vatman, din depou, și a parcurs câteva sute de metri. A acroşat două maşini, apoi a izbit puternit un alt tramvai, oprit într-o staţie. Şapte persoane au ajuns la spital.

Un român a creat un fals SRI. A recrutat foști militari și posesori de arme pe care i-a trimis în „misiuni”

Şapte percheziţii au loc miercuri, în patru judeţe, în cazul unui bărbat acuzat că s-a dat drept căpitan SRI specializat în culegerea de informaţii şi alte misiuni secrete.

Recomandări
Continuă arestările pentru violențele din Piața Victoriei. ”Cioban” protestatar prins în trafic cu un pistol la el

Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a încă patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine la protestul de marţi din Piaţa Victoriei. De asemenea, un bărbat a fost plasat în arest la domiciliu.

Un lider PNL din tabăra „puciștilor” a demisionat de la șefia filialei: „Renunț la o funcție care m-ar obliga să tac”

Deputatul Ion Iordache a demisionat de la şefia PNL Gorj, afirmând că renunţă doar la o funcţie care ''ar presupune să tacă atunci când conştiinţa îi spune să vorbească''.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.