Protest amplu anunțat de sindicaliști, pe 29 octombrie. Au 12 revendicări și fac apel la mobilizarea colectivă a „tuturor”

62584877
Agerpres

Marile confederaţii sindicale anunţă o amplă acţiune de protest, în 29 octombrie, la Bucureşti. Sindicaliștii cer salariu minim decent, stoparea austerității și apărarea locurilor de muncă din administrația publică.

„Confederația Națională Sindicală "Cartel ALFA", CNSLR Frăția, CSDR, Confederația Sindicală Națională Meridian vor desfășura pe 29 octombrie 2025 o acțiune de protest în fața Guvernului ca urmare a problemelor sociale și economice majore cu care se confruntă lucrătorii din România", au transmis, miercuri, sindicaliștii, într-un mesaj comun.

Apel la mobilizare colectivă

Sindicaliștii fac apel la mobilizarea colectivă a „tuturor lucrătorilor, pensionarilor, tinerilor și a tuturor celor care nu mai acceptă nedreptatea, inechitatea și disprețul față de cei care muncesc cinstit în această țară”.

„Vom ieși în stradă pentru a arăta că nu mai acceptăm să fim victimele unui sistem care promovează austeritatea ca semn al incompetenței și al lipsei de responsabilitate a celor aflați la conducere. Este momentul să ne facem auzite revendicările și să cerem măsuri concrete, juste și imediate pentru protejarea lucrătorilor. Nu mai acceptăm batjocura decidenților politici și inechitatea aplicată lucrătorilor din România”, au mai transmis sindicaliștii.

Potrivit acestora, „măsurile de austeritate au afectat toate categoriile profesionale, în timp ce cei aflați la putere și privilegiații din instituțiile politice nu au simțit nicio tăiere".

Cele 12 revendicări ale sindicaliștilor

Sindicaliștii cer, între altele:

►Un salariu minim decent și pensii decente

►Respectarea drepturilor legale și contractuale ale lucrătorilor

►Taxare justă

►Stoparea măsurilor de austeritate

►Apărarea locurilor de muncă în administrația publică – investiții, nu șomaj

►Sănătate și asistență socială

►Abrogarea măsurilor anti-educație

►Consolidarea sectorului silvic

►Salvarea sectorului economic românesc prin accesul la o energie accesibilă și competitivă

►Stop vânzării companiilor de stat

►Refacerea infrastructurii feroviare, rezolvarea subfinanțării cronice a sistemului

►Referendum pentru noua Lege a apărării
 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62484534
Cutremur, miercuri, în România. Unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea 4,2 s-a produs, miercuri, în România, potrivit INFP.

62584861
Comerțul cu autovehicule în România a crescut în primele 8 luni din 2025. În august, însă, mai multe segmente au scăzut

Afacerile din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor au crescut în primele opt luni ale anului curent.

62584860
Doru Octavian Dumitru a fost internat în spital. Familia spune că ”trece prin momente dificile de sănătate”

Artistul Doru Octavian Dumitru a fost transportat la spital, înaintea unui spectacol pe care trebuia să-l susţină la Oneşti.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.