Ministrul Apărării: „Serviciul militar obligatoriu este exclus. România nu e în pericol de război”

62351630
Agerpres

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat luni seară că reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România este exclusă şi nu există niciun fel de discuţie în acest sens.  

„E o perioadă în care lucrurile care ţin de Armată generează astfel de preocupări. Serviciul militar obligatoriu este exclus (...) nu există nicio discuţie la momentul acesta în acest sens”, a declarat, luni seară, la Euronews România, Angel Tîlvăr, potrivit News.ro.

Ministrul a explicat, însă, că se pune în discuţie existenţa unui serviciu militar voluntar, al cărui scop este de a satisface nevoia de rezervă pentru Armata.

Ministrul a precizat că există un proiect care prevede un stagiu militar de câteva luni, pentru persoane de 18-35 de ani.

„Nu ştim cum se va întâmpla, suntem în faza în care discutăm despre asta”, a afirmat ministrul.

Potrivit lui Tîlvăr, Armata Română a trecut de la peste 320.000 de oameni la situaţia de a avvea aproximativ 80.000.

„Din punct de vedere numeric Armata a scăzut, iar nevoiele operaţionale sunt care sunt şi care nu au mai fost în Europa de mult”, a adăugat ministrul Apărării.

Acesta susţine, însă, cu tărie că nu există pericolul unui război.

„România nu este în pericol de război, nu este în pericol să fie atacată. Nu înseamnă că nu trebuie să fie în acord şi în linie cu ce se întâmplă şi în alte armate din acest punct de vedere. Şi nivelul de tehnică militară a crescut, eficacitatea tehnicii militare a crescut. Dar întotdeauna există nevoia să împrospătezi şi să ai oameni la dispoziţie într-o situaţie”, a mai declarat Tîlvăr.

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat că se doreşte introducerea unui serviciu militar voluntar, care vizează tinerii între 18 şi 35 de ani, care doresc să îmbrace haina militară. El a menţionat că trebuie găsite instrumentele necesae pentru a avea o populaţie pregătită.

”Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a argumentat el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62423342
Accident spectaculos. O mașină lovită de alt autoturism a intrat într-o mașină parcată și după în vitrina unei patiserii

Un accident spectaculos a avut loc, luni seară, în municipiul Ploieşti, unde un autoturism s-a izbit violent de un altul, a doua maşină fiind proiectată într-un autoturism parcat, iar apoi în vitrina unui magazin.

 

62348860
Sindicaliștii de la „Solidaritatea Sanitară” nu renunță la greva generală, în timp ce Sanitas a convenit deja măririle

Sindicaliștii din Sănătate afiliați la Federația Solidaritatea Sanitară au anunțat continuarea protestelor, pentru că Guvernul a redus procentul de creștere salarială, declară vicepreședintele federației, Gabriel Predica.

62260038
Șoferiță, ofițer anticorupție reținută de polițiști. A fost prinsă conducând repetat cu permisul suspendat

O șoferiță, ofițer anticorupție a fost reținută de polițiști, după ce a fost prinsă de mai multe ori conducând cu permisul suspendat.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.