Ministrul Agriculturii nu vrea închiderea magazinelor în weekend: Nu cred că vom obliga oamenii când să meargă la cumpărături

×
Publicitate

Deși unii dintre micii comercianți au cerut închiderea marilor magazine în weekend, autoritățile nu susțin o astfel de măsură. Declarația îi aparține ministrului Agriculturii, care nu este de acord nici măcar cu un program redus.

La rândul lor, reprezentanții marilor lanțuri comerciale sunt de părere o astfel de decizie ar putea duce și la concedieri.

Nici scurtarea programului și nici închiderea magazinelor în zilele de weekend nu sunt luate în considerare de oficiali. Propunerea vine doar de la reprezentantii micilor magazine și nu este agreata la nivelul Guvernului. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că nu s-au făcut analize sau studii de impact, dar până atunci își face propriul sondaj.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii: „Eu merg în teritoriu. Voi avea un dialog cu toți cetățenii cu care mă întâlnesc. În momentul de față, am întrebat foarte mulți cetățeni, nimeni nu a fost de acord cu acest lucru, de a închide magazinele sâmbăta și duminica. M-am poziționat împotriva acestui lucru. Nu cred că vom obliga cetățenii când să meargă la cumpărături.”

Propunerea nu are susținere nici din partea premierului. Executivul nu ia în calcul o astfel de măsură pe motiv că un program redus ar duce la aglomerație în centrele comerciale. În plus, magazinele mici nu au capacitatea și nici infrastructură să suplinească afuxul de oameni.

La rândul lor, reprezentanții marilor lanțuri comerciale consideră că, printre altele, toată povestea ar putea conduce la disponibilizări. În prezent, în industrie lucrează aproximativ un million de persoane. Marile magazine și centre comerciale au volume mari de vânzări în weekend, care generează venituri suplimentare bugetului de stat. În plus, la sfârșitul săptămânii au loc promoții vânate în special de cei cu venituri mici.

Geroge Bădescu, Director executiv AMRCR: „S-ar ridica o problemă și în ceea ce presupune produsele fresh, produsele proaspete, pentru că de vineri seara până luni dimineata, sau chiar și de sâmbătă la pranz până luni dimineața, ar fi destul de dificil de păstrat aceste produse.”

De cealaltă parte, argumentul celor care au magazine mici ar fi că angajații au nevoie și ei la sfârșitul săptămânii de timp liber.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62436661
„Dă-ți una peste gură!” Video cu învățătoarea care amenința și umilea copiii, la Constanța
Este scandal mare la o şcoală din Constanța. O învățătoare a fost înregistrată în timp ce îi ameninţa şi îi umilea pe nişte copii din clasa întâi. Cuvintele celei care ar fi trebuit să le fie model sunt șocante.
62436627
Românii sunt păcăliți să cumpere lactate falsificate. Ce au descoperit experții în urma unor teste făcute în laborator
Deși sunt esențiale în alimentație, în special în cea a copiilor, multe dintre lactatele vândute în România sunt falsificate. Au ajuns la această concluzie îngrijorătoare inspectorii sanitar veterinari, după ce au făcut sute de teste.
62436656
Cinci frați terorizați și bătuți cu cureaua de bunici, în Galați. Gestul unuia dintre frați i-a salvat din casa groazei
În Galaţi, doi bunici sunt cercetaţi de poliţie după ce şi-au supus cei 5 nepoți unor violențe verbale și fizice greu de imaginat.